Dinamo a pierdut partida cu Pandurii Târgu Jiu, în deplasare, cu 2-1, în turul semifinalelor Cupei Ligii. Cu toate acestea, elevii noului antrenor Mihai Teja rămân încrezători în calificarea echipei lor în finala Cupei Ligii, dar recunosc că este rușinos locul pe care îl ocupă în campionat.
Steliano Filip a înscris singurul gol al echipei sale. Fundașul stânga nu a părut surprins de reușita sa, în ciuda faptului că nu marchează prea des. “Acum ne gândim la meciul de campionat cu Oţelul. Obiectivul nostru este să câştigăm Cupa Ligii, în retur va fi alt meci cu fanii noştri în tribune. Sunt convins că vom termina acolo sus, unde ne-am propus cu multă muncă”, a declarat Filip, la Digi Sport.
Marius Niculae este optimist că Dinamo se poate califica în finala Cupei Ligii, chiar dacă a pierdut această partidă. “Rezultatul nu a fost cel scontat, am primit gol foarte repede. Eram peste ei după ce am marcat, dar, din păcate, am primit acel gol. Trebuie să dăm gol fără să primim în retur şi să ajungem în finală. Ei sunt mai omogeni, s-a văzut mai ales la mijlocul terenului, unde ne-au dominat. Nu avem prima şansă, dar sperăm pentru că jucăm acasă. Sper ca jucătorii care au venit vor face lucruri mari pentru Dinamo. Trebuie să înţeleagă care e spiritul acestui club. E ruşinos să fim pe locul pe care suntem”, a spus ”Săgeată”, la același post de televiziune.