Scoşi din minţi de înfrângerea cu Lazio, 0-1, suporteri i-au insultat pe jucători în timpul antrenamentului, iar la finalul acestuia le-au cerut socoteală pentru rezultatele foarte slabe. Cel mai şifonat a ieşit Marco Rossi, jucătorul care a fost lovit de Cristi Chivu, fără motiv la meciul cu Inter. El a fost lovit de fani, iar colegii Donati şi Rivas au fost bruscaţi, înjuraţi şi scuipaţi.
Ceilalţi jucători, printre care şi Codrea, au fost urmăriţi până la ieşirea din stadion şi au trebuit să se ferească de portocalele aruncate de suporteri. „E normai să fim contestaţi dacă nu sunt rezultate. Mie ce să-mi facă, că nu am apucat să joc încă nici un minut de când am venit. Sunt şanse foarte mici de salvare de la retrogradare, însă măcar să terminăm campionatul cu capul sus”, a spus Codrea.