Atacantul de 23 de ani a fost votat de către un grup tehnic al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), după finala câștigată de Germania cu 1-0 în fața selecționatei Chile, prin golul marcat de Lars Stindl (20).
Trofeul ”Balonul de Aur” pentru cel mai bun jucător al competiției a fost înmânat de fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona.
Draxler, jucător la Paris Saint-Germain, a disputat toate meciurile echipei sale în Rusia, a marcat un gol și a dat o pasă decisivă.
Claudio Bravo, desemnat portarul turneului
Draxler i-a devansat pe atacantul Alexis Sanchez (Chile), care a intrat în posesia Balonului de Argint, și pe coechipierul său Leon Goretzka, posesorul Balonului de Bronz.
Atacantul german Timo Werner (21 ani) a devenit golgheterul turneului, cu 3 goluri și 2 pase decisive. Werner (RB Leipzig) a fost cel mai bun atacant german din Bundesliga în sezonul trecut, cu 21 de goluri și 8 pase decisive. Werner i-a devansat în clasamentul final pe coechipierii săi Lars Stindl și Leon Goretzka, fiecare cu 3 goluri, care au împărțit Gheata de Argint.
Cel mai bun portar al Cupei Confederațiilor 2017 a fost ales chilianul Claudio Bravo, care a primit Mănușa de Aur. Bravo, accidentat, nu a apărat în primele două meciuri ale chilienilor, dar a intrat între buturi pentru următoarele, iar în semifinale a păstrat imaculată poarta, apărând trei șuturi la loviturile de departajare în fața Portugaliei.
Premiul FIFA Fair Play a revenit Germaniei, care a încasat doar opt cartonașe galbene în cinci partide, comițând doar 66 de faulturi. De asemenea, a fost bine primită și inițiativa germană de a oferi tricouri cu numele Germaniei scris cu caractere chirilice. Federația Germană de Fotbal a primit un cerc de 10.000 de dolari, care va fi destinat exclusiv achiziționării de echipament pentru sectorul juvenil.