Înainte de derby-ul cu Borussia Dortmund, de pe 1 aprilie, și profitând de pauza datorată meciurilor echipelor naționale, Nagelsmann a vrut să-și reîncarce bateriile într-o minivacanță la munte. Acolo a primit, joi, 23 martie, seara, telefonul prin care a fost anunțat că a fost dat afară.
Șefii lui Bayern l-au susținut public, mai ales după calificarea în „sferturile” Ligii Campionilor, unde multipla campioană din Bundesliga a eliminat formația franceză PSG.
Numai că, în campionat, pe 19 martie, în runda a 25-a, Bayern a pierdut neașteptat la Leverkusen (1-2), iar Dortmund a preluat fotoliul de lider (53 de puncte. față de 52).
După eșecul de la Leverkusen, directorul sportiv Hasan Salihamidzici declarat „Nu asta înseamnă Bayern. Atât de puțină unitate, mentalitate, implicare, rareori am experimentat așa ceva!”.
În total, Bayern a pierdut zece puncte în acest an calendaristic în fața lui Dortmund și a ajuns pe locul doi înaintea duelului direct.
Nagelsmann, care a preluat echipa de 21 aprilie 2021, avea contract până în iunie 2026, va primi o compensaţie record. El va fi înlocuit de Thomas Tuchel, demis de la Chelsea pe 7 septembrie 2022.
Tuchel, 49 de ani, pe care Bayern l-a mai dorit în 2018, înainte să ajungă la PSG, a mai antrenat la Mainz şi la Borussia Dortmund.
Foto: captură sport1.de