Victorioasă la Paris, alături de Ioana Ducu, în iunie, Ioana Roșca (17 ani) a făcut pereche la turneul londonez cu croata Jana Fett. Cum partenera ei a acuzat dureri la încheietura mâinii drepte, motiv pentru care nu putea lovi cu reverul. În aceste condiții, ele n-au putut depăși primul tur. Roșca va juca alături de Ducu la Europenele de junioare și speră să refacă acest cuplu și la US Open.  

Ioana Roșca și partenera ei croată FOTO: Marian Burlacu (Londra)

Campioană la dublu, la Roland Garros, luna trecută, Ioana Roșca a reușit să se califice în turul 3 (optimi de finală) în proba de simplu la Wimbledon, după victoriile obținute cu britanica Katie Swan (6-4, 6-4) și cu lituaninca Justina Mikulskyte (7-6/5, 1-6, 7-5). ”Primul meci este întotdeauna greu, mai ales că am întâlnit o reprezentantă a gazdelor. Fiind mai mică decât mine, eu eram socotită, totuși, favorită. Așa că am resimțit o oarecare presiune. Eu nu mi-a propus un obiectiv la Wimbledon fiindcă iarba este o suprafață diferită și dificilă. Nici nu prea am jucat meciuri pe ea. N-am fost nici la turneul pregătitor. Unul tot pe iarbă. Chiar mă bucur că am ajuns în optimile de finală”.

”Nu am fost aptă!”

Pătrunsă între primele 16 junioare din lume, pe iarbă, Ioana a pierdut (2-6, 4-6), joi, întâlnirea cu slovaca Kristina Schmiedlova. ”Din păcate, eu nu am fost aptă pentru acest meci. M-a durut foarte tare spatele. Am fost la doctor de trei ori, însă problema nu s-a putut rezolva. Am jucat, oarecum, pe răspunderea mea. Putea să se agraveze. Nu am vrut, însă, să abandonez fără să încerc. Și am încercat, dar n-a ieșit. N-am putut să servesc foarte bine. Asta a făcut diferența”.

N-a putut juca dublu cu Ducu

La dublu, Roșca nu a mai făcut pereche cu Ioana Ducu, alături de care triumfase la Paris. ”Colega mea de la Roland Garros încearcă să joace mai mult WTA. Încearcă să facă pasul de la junioare la senioare. Noi vom avea Europenele în trei săptămâni. Sunt tot de junioare și vom merge amândouă. Și tot anul acesta, în China e Olimpiada. Tot de junioare. Și vom participa din nou, amândouă. Nu știu dacă Ducu va veni și la US Open. Eu sper și chiar o rog să vină fiindcă mi-aș dori tare mult să mai jucăm împreună la un turneu de Grand Slam. Însă știți cum e. Fiecare cu programul ei”.

La Wimbledon, Roșca a jucat alături de croata Jana Fett, pierzând după un meci maraton cu 7-5, 5-7, 4-6 disputa cu Tami Grende (Indonezi) și Qiu Yu Ye (China). ”Jana m-a anunțat înainte de turneu că are o problemă la încheietură și că nu poate lovi cu reverul. A avut problema aceasta de la Roland Garros. A încercat să o rezolve. A făcut pauză, însă tot o doare. Am încercat să compensez eu, însă a fost dificil”.

Sport la București, școală la Craiova

Viața Ioanei nu este deloc simplă. Ba din contra! ”Din aprilie anul acesta, mă antrenez la București, la Centrul Național de tenis, cu domnul Iovănescu. A fost antrenor federal, iar acum se ocupă doar de mine. Eu sunt din Craiova, urmez școala acolo, iar de antrenat o fac în București. În Craiova locuiesc tata și frații mei, iar mama este în Spania. Părinții mei sunt despărțiți. Eu sunt mai apropiată de mama fiindcă am stat cu ea de când eram mică.

Doar că ea s-a mutat acum doi ani în Spania. Muncește acolo. Anul trecut, m-am mutat și eu cu tatăl meu. Când mă duc la școală, la Craiova, stau la el. Sunt elevă la Liceul cu Profil Sportiv Petrache Trișcu. Am avut norocul ca domnul Ionel Iovănescu să mă ajute foarte mult. Este ca unchiul meu sau ca un al doilea tată. Contează foarte mult să fie cineva care să te sprijine. Ca jucător de tenis, nu poți să fii tot timpul pe val, să câștigi mereu. Mai sunt și căderi, perioade când tot pierzi. Și atunci e nevoie de cineva care să te încurajeze, să te ajute”.

Invitată la finala lui Halep de la Paris

Roșca spune că e dificil să faci sport de performanță și să și înveți, dar că încearcă să țină pasul. ”Profesorii mă înțeleg și mă ajută să recuperez orele pierdute când sunt plecată la turnee. Și părinții mei au terminat tot la LPS Craiova. Și antrenorii îi cunosc. Și dirigentele meu, la fel. N-am vrut să mă mut cu școala în București. Fiind la Craiova, mai pot sta cu tatăl meu și sunt și eu, cât de cât, în familie. E ceva mai bine decât să stau singură tot timpul”.

Tânăra jucătoare a primit un wild-card pentru calificările turneului WTA ce se desfășoară la București, săptămâna următoare. Ea s-a întors vineri, în țară.

Ioana Roșca a trăit momente frumoase la Roland Garros, mai ales că acolo a fost invitată să asiste și la finala senioarelor. ”Victoria de la Roland Garros a fost una importantă chiar dacă a fost obținută la dublu. Mi-a dat încredere. Am jucat cu trofeul pe masă și l-am și câștigat. Apoi, am văzut și finala Simonei Halep cu Maria Șarapova. Toate acestea îți arată că se poate reuși în tenis. Eu și Ioana Ducu nu am fost favorite la turneul de la Paris. Am învins perechi foarte bune”, spune Roșca.

Madridul și Melbourne-ul sunt orașele ei preferate

Dincolo de sport și de școală, Ioana Roșca are preocupări firești pentru vârsta ei. ”Timpul meu liber e foarte puțin… De aceea încerc să mă relaxez, să mă odihnesc. Nu îmi propun să fac prea multe lucruri fiindcă mă dau peste cap. Îmi place să mă uit la filme și să citesc. Evident, mai ies cu prietenii, cu colegii atunci când am ocazia. Nu la petreci și chestii de-astea, ci la un film, la cumpărături cu fetele. Aici, la Londra, am venit pentru a treia oară. Nu am fost la turul orașului cu celelalte jucătoare. A și plouat. Eu eram și cu spatele… Am preferat să stau în cameră. Să nu răcesc. Îmi place și Londra, dar mai mult îndrăgesc Parisul. Bine, orașele mele preferat sunt Madridul și Melbourne-ul. Ele îmi plac cel mai mult. Fiind mama în Spania, am mai fost de Crăciun la Madrid. Mai am și rude mai îndepărtate care stau acolo”.

Îi place aerul aristocratic al turneului londonez

Legat de felul în care se desfășoară turneul de la All England Club Lawn Tennis and Croquet, Roșca are numai cuvinte pozitive: ”Cred că există o diferență între turneul de la Roland Garros și cel de la Wimbledon. La turneul londonez, totul este diferit. Jucătorii evoluează în alb. Atmosfera este mai aristocratică. Totul în jur este verde. Iarba, panourile, clădirile. Doar că plouă mai mult! (râde) Eu am avut un meci amânat de două ori. Trebuia să joc sâmbătă, însă s-a amânat. Duminică a fost zi de pauză. Luni, iarăși s-a amânat și am jucat abia marți. Eu prefer să am meci în fiecare zi. E greu să joci o zi, iar apoi să iei pauză în următoarea. Sunt alți jucători care preferă să se odihnească o zi, două. Eu nu!”.

Ioana Roșca

– s-a născut pe 20 septembrie 1996, la Craiova

– ocupă locul 672 la simplu, respectiv 640 la dublu

– a câștigat 8.972 de dolari din tenis

– a triumfat la Roland Garros, în proba de dublu junioare, alături de Ioana Ducu

– la ediția din acest an a turneului de junioare de la Wimbledon, a ajuns în turul 3 la simplu, fiind eliminată în prima manșă la dublu

– a început să joace tenis la 11 ani

– zgura este suprafața ei preferată

– este antrenată de Ionel Iovănescu

CORESPONDENȚĂ DE LA WIMBLEDON DE LA MARIAN BURLACU

 
 

Urmărește-ne pe Google News