Au confirmat prezența Alina Dumitru (judo), Corina Ungureanu (gimnastica), Anca Pătrășcoiu (inot), Monica Iagăr (atletism), rugbiștii Daniel Carpo, Florin Surugiu, Florin Vlaicu, Dănut Dumbravă, Viorel Lucaci, sportivi din lotul olimpic de sabie seniori, feminin și masculin, al României: Bianca Pascu, Gavril Geanina, Iulian Teodosiu, Sorin Eftimie, precum și voleibalistele CSM București.
Evenimentul JUNIOR HOP este parte din Săptămâna Europeană a Sportului (7-13 septembrie), serbată pentru prima dată la nivelul continentului prin mii de proiecte în campania #BeActive și este singurul proiect românesc care a fost selectat în cadrul programului Erasmus+.
Pentru a realiza cel mai mare șotron din lume, dar mai ales pentru a promova nevoia de mișcare la orice vârstâ, Asociatia JUNIOR SPORT a organizat, pe o scenă amplasată în parc, primul „concert” al sportului romanesc, unde, începand cu ora 11.00, se vor derula demonstații sportive ale cluburilor și federațiilor sportive invitate, respectiv 300 de copii care fac sport în mod organizat. Publicul va fi încântat să urmărească spectaculoase demostrații de majorete, scrimă, judo, karate, kaisendo, karate shotocan, kobudo, gimnastică artistică și aerobică, dans sportiv, modern și latin. În plus, echipele de hochei de juniori și seniori vor simula un meci… pe role!
Primii 2.000 de săritori în șotroane vor primi cadouri surpriză din partea sponsorilor, iar șotronul poate fi sărit până la ora 20.00, mai ales că mâine… nu mai plouă!