N-au scăpat de gura lui Talpan nici Cristian Petrea, comandantul interimar al CSA Steaua, care „n-are pregătire”, nici Ilie Năstase, nici Dică, nici Neaga, nici Chipciu. Toți, în viziunea juristului Talpan, se fac vinovați că trunchează adevărul. Talpan i-a mai somat pe cei de la FRF și LPF că „vor răspunde penal” dacă nu vor radia imediat echipa lui Gigi Becali.
„Parcă toți ar fi acoliții lui Becali!”
Mai mult, Talpan a sărit și la gâtul superiorilor din Ministerul Apărării Naționale: „În fiecare zi sunt ameninţat cu sancţionarea, de parcă toţi ar fi acoliţii lui Becali”.
Gigi Becali a pierdut în decembrie 2014 dreptul e a folosi marca Stelei, iar în procele legate de numele „Steaua”, scorul e 1-1. Dar urmează runda decisivă, tot la ÎCCJ.
Iată întregul comunicat semnat de Florin Costel Talpan, pe care acesta l-a trimis celor de la prosport.ro.
„Comunicat
Referitor la declaraţia din data de 23 decembrie 2016 a comandantului interimar al CSA Steaua Bucureşti, privind decizia Curtii de Apel Bucureşti pronunţată la data de 21 decembrie 2016, cum că nu ar fi definitivă şi irevocabilă, ţin să precizez urmatoarele:
Din păcate, dl. Comandant interimar nu are pregătire juridică, dumnealui făcând afirmaţii eronate, care induc în eroare presa, opinia publică şi suporterii care îmi cer lămuriri.
Conform Noului Cod de Procedură Civilă, nu mai există sentinţe „definitive şi irevocabile“ ci există doar sentinţe definitive.
Hotărârea cu nr. 989, pronunţată la data de 21.12.2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, este o hotărâre definitivă şi executorie care trebuie şi poate fi pusă în aplicare.
Sentinţele definitive pot fi atacate cu o cale extraordinară de atac, printre care şi recursul, doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de Codul de Procedură Civilă. Recursul este o cale de atac ce nu suspendă executarea sentinţei definitive şi executorie pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti.
De aceea, în cazul în care decizia Curţii de Apel Bucureşti nu va fi respectată, eu, ca şi reprezentant convenţional al Clubului Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREŞTI“, o voi pune în aplicare prin executare în mod silit.
Conform Hotărârii cu nr 989/21.12.2016, atât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cât şi SC FCSB S.A. vor fi obligaţi „să radieze elementele «STEAUA BUCUREŞTI» din cuprinsul denumirii comerciale“, respectiv să nu le mai folosească, în caz contrar, ca şsi reprezentant convenţional, voi apela la rigorile şi prevederile legii.
Dacă, până în prezent, FRF şi LPF au dat dovadă de rea-credinţă şi nu au dorit să pună în aplicare decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 3425/3.12.2014 şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr 1119/24.04.2015, acum în schimb vor fi obligate să pună în aplicare decizia Curţii de Apel Bucureşti cu nr. 989/21.12.2016, deoarece nu mai există societatea cu numele SC Fotbal Club Steaua Bucuresti S.A., ONRC fiind obligată la efectuarea radierii elementelor „Steaua Bucureşti“ din cuprinsul denumirii comerciale.
Mai mult decât atât, se vor face culpabili de nerespectarea unor Hotărâri judecătoreşti.
Nu cred că reprezentanţii FRF şi LPF sau reprezentanţii ONRC doresc să li se atragă raspunderea penală.
Persoanele care dau informaţii false inducând în eroare opinia publică, dar mai ales suporterii, creând confuzie printre aceştia, neavând nicio legătură cu activitatea juridică din dosarele în cauză, din contră, punându-mi în permanenţă piedici doar ca să apară în atenţia presei, ar trebui să se abţină în a mai da declaraţii.
Ţin să precizez că notificările către UEFA privind măsurile legale ce trebuiau a fi dispuse împotriva S.C. FCSB S.A., notificări formulate de către mine de mai bine de două luni, nu sunt semnate nici la ora actuală de către cei abilitaţi, aceştia refuzând acest lucru sistematic şi inexplicabil.
Oamenii de bună credinţă, mari sportivi si suporteri, m-au felicitat pentru ultima mare realizare obţinută la Curtea de Apel Bucureşti în data de 21.12.2016 şi, pe această cale, le mulţumesc, căci au fost alături de mine, în schimb nimeni din conducerea Clubului şi a Ministerului Apărării Naţionale nu a făcut-o, din contră, în fiecare zi sunt ameninţat cu sancţionarea, de parcă toţi ar fi acoliţii lui Becali.
Recursul este o cale extraordinară de atac conform capitolului III din Noul Cod de Procedură Civilă respectiv art. 483 şi următoarele.
Conform Noului Cod de Procedură Civilă, nu mai există sentinţe definitive şi irevocabile ci doar sentinţe definitive, iar adevăraţii jurişti ştiu acest lucru.
Faptul că unele persoane neavizate şi necunoscătoare ale Noului Cod de Procedură Civilă fac afirmaţii eronate pentru a induce în eroare opinia publică, cum că S.C. FCSB S.A. ar avea şanse la formularea şi judecarea recursului, mi se pare cel puţin hilar, deoarece motivele de casare prevăzute la art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă nu sunt întrunite pentru atacarea hotărârii cu nr. 989/21.12.2016 cu recurs.
Eventualul recurs al S.C. FCSB S.A. va fi respins ca inadmisibil, deoarece eventualul motiv de recurs nu s-ar încadra în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă. Astfel, S.C. FCSB S.A. nu ar avea motive legale de a formula un recurs plauzibil deoarece Instanţa de judecată a fost legal constituită, aceiaşi judecători care au participat la judecarea probelor au pronunţat şi Hotărârea, Instanţa a dat atât cât s-a cerut, Hotărârea a fost pronunţată cu respectarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, Instanţa nu si-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, Hotărârea dată nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei şi nu în ultimul rând nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.
Pentru informaţtii reale, juridice şi concludente, Comandantul interimar al CSA Steaua Bucureşti ar fi trebuit şi ar trebui ca pe viitor să se abţină în a face declaraţii publice privind dosarele existente, doar pentru a ieşi în atenţia presei.
Ar trebui să lase reprezentantul convenţional al Clubului Sportiv al Armatei ”Steaua Bucuresti” sa dea răspunsuri juridice privind starea şi evoluţia dosarelor, precum şi interpretarea acestora, deoarece doar acesta este abilitat să poată răspunde cunoscând foarte bine situatia dosarelor, în urma muncii asidue de mai bine de 14 ani în legătura cu aceste dosare.
Niciodată până la Talpan Florin Costel nu s-a auzit în presă de vreun dosar câştigat de CSA Steaua Bucureşti împotriva celor de la S.C. FCSB S.A.
Prin aceste comunicate de presă în spaţiul public, ale diverselor persoane care nu au depus nici cel mai mic efort la soluţionarea cauzelor litigioase ale Clubului CSA Steaua Bucuresti, ci, din contră, mi-au îngrădit activitatea neluând măsurile pe care eu le-am propus pentru apărarea intereselor Clubului Sportiv al Armatei ”STEAUA BUCUREŞTI”, s-a dorit şi se doreşte muşamalizarea activităţii şi rezultatelor mele remarcabile şi însuşirea de către alţii a roadelor muncii mele.
Nu înţeleg cum toate persoanele care mi-au pus piedici în activitate şi mi-au îngrădit activitatea au fost avansate în grad şi funcţii, iar eu, în schimb, care am readus fotbalul la notorietatea din trecut şi am readus gloria numelui Steaua Bucureşti, sunt constrâns, ameninţat, hărţuit, încercându-se a se lua împotriva mea măsuri coercitive nelegale, în loc să fiu felicitat, avansat şi numit în funcţia pe care o merit la CSA Steaua Bucuresti.
Ca ofiţer de justiţie care respect litera legii mai presus de orice, care îmi îndeplinesc cu profesionalism atribuţiile de serviciu, sunt jignit inclusiv în mass-media, sunt hărţuit în mod constant, ameninţat cu bătaia şi chiar cu moartea. Am ţinut să fac aceste precizări pentru că nu este normal ca un ofiţer care îşi îndeplineşte obligaţiile servind instituţiile statului să nu aibă nicio protecţie şi să nu beneficieze de roadele muncii sale, în schimb diverse persoane atribuindu-şi toate rezultatele mele remarcabile, beneficiind direct de pe urma acestora.
Referitor la declaratiile unor sportivi ca domnul Dică, domnul Neaga, domnul Chipciu, pe care îi apreciez la adevărata lor valoare, le aduc la cunoştintă faptul regretabil că, din păcate, ei şi-au desfăşurat activitatea sportivă la o societate comercială cu numele de SC FCSB SA care nu are nicio legătură cu adevărata Steaua Bucureşti, societate comercială care nu a deţinut niciodată palmaresul Clubului Sportiv al Armatei ”STEAUA BUCUREŞTI” şi care şi-a însuşit în mod fraudulos dreptul de a evolua pe prima scenă a fotbalului românesc.
Fiind induşi în eroare atât cei de mai sus, cât şi mulţi alţii, ar fi trebuit să se ”trezească” măcar în anul 2014, după pronunţarea hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Atunci doar suporterii, dar mai ales cele două peluze – în fond adevărata galerie stelistă – , au realizat că timp de 11 ani au fost induşi în eroare, iar de atunci şi până astăzi ei n-au mai fost prezenţi pe stadioane la meciurile FCSB – ului.
În legătură cu afirmaţiile domnului Ilie Năstăse, apărute în presă zilele acestea, ţin să precizez faptul că sunt afirmaţii denigratoare la adresa Statului Român, la adresa Armatei Române, a cărei uniformă o poartă şi azi la parade, la adresa mea şi a celor care muncesc şi îşi dau silinţa pentru a reînvia fotbalul militar, lezând pe toţi sportivii care şi-au desfăsurat şi-şi desfăsoară activitatea în cadrul Clubului Sportiv al Armatei ”STEAUA BUCUREŞTI”, lezând onoarea tuturor acelora care au adus şi aduc glorie acestui club totalitar românesc de stat.
Nu înteleg şi nici nu aş putea înţelege cum un sportiv ca Ilie Năstase care şi-a desfăşurat activitatea sportivă în cadrul clubului nostru poate să aibă astfel de afirmaţii în spatiul public.
Chiar dacă este general şi un fost mare sportiv, opiniile dumnealui şi indicaţiile către Ministerul Apărării Naţionale privind viitorul Clubului Sportiv al Armatei ”STEAUA BUCUREŞTI” nu trebuiesc luate în consideraţie, fiind opinii total subiective şi nicidecum obiective, având în vedere strânsa legătură de prietenie şi colaborare cu Becali şi cu S.C. FCSB S.A..
Mai mult decât atât, Ilie Năstase a fost numit o perioadă chiar administratorul S.C. FCSB S.A., entitate cu care CSA Steaua Bucureşti este în litigiu de ani de zile.
Vreau să asigur pe adevaraţii suporteri stelişti că, în ceea ce mă priveşte, voi continua lupta pe toate căile legale ca fotbalul stelist să revină acolo unde îi este locul.
Toate maşinaţiunile şi ilegalităţile S.C. FCSB S.A. acum încep să iasă la iveală.
Cu siguranţă, aceste nereguli ar putea face obiectul altor dosare, dar mie nu îmi este teamă deoarece am alături de mine Sportivii Stelişti foşti şi actuali, suporterii care mă susţin şi legea.
În concluzie, Hotărârea cu nr. 989, pronunţată la data de 21.12.2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, este o hotărâre definitivă şi executorie care trebuie să fie pusă în aplicare.
Este o sentinţă definitivă şi executorie, domnilor de la FCSB, FRF, LPF şi ONRC.
Acest lucru însă trebuie să-l înţeleagă şi mass-media care până acum, conştient sau nu, sau în mod voit, a făcut jocul unor oameni certaţi cu legea, încurajând nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti considerându-se mai presus de lege şi mai presus de instanţele judecătoreşti.
FORZA STEAUA!
STEAUA ÎNSEAMNĂ C.S.A!.
SEFUL COMPARTIMENTULUI JURIDIC AL CLUBULUI SPORTIV AL ARMATEI ”STEAUA BUCUREŞTI”
Locotenent – colonel de justiţie
Florin – Costel TALPAN“