///
O victorie şi un egal a înregistrat naţionala de fotbal a jurnaliştilor români, în primele două meciuri ale turneului final al Campionatului European Media la minifotbal, competiție aflată în plină desfășurare de la Chişinău – Vadu lui Vodă!
România a învins cu 2-0 Rusia şi a remizat, 1-1, cu marea favorită a întrecerii, selecționata similară a Republicii Moldova! Nu este deloc rău!
Înaintea meciului, tricolorii ”le-au cerut prietenia” fraţilor de peste Prut, cărora le-au sugerat un egal înaintea meciului.
S-au lovit însă de refuzul ferm al gazdelor. ”Moldovenii au egalat norocos, la ultima fază a meciului”, scrie, pe Facebook, Adi Dobre (comentator Eurosport), portarul naționalei. Nefiind televizate meciurile în România, suntem nevoiți să-l credem pe cuvânt!
România înfruntă astăzi, de la ora 17.00, reprezentativa Poloniei. Leșii au pierdut ambele meciuri de până acum. Un egal i-ar duce pe tricolori în semifinalele turneului final.
”Culorile” SportNews.ro sunt apărate de Mihai Toma (purtătorul tricolului cu numărul 13).