Comentează-
- Fotbalul nostru nu a început cu internetul, ci cu Petschovschi și s-a desăvârșit cu Belodedici și Andone.
- Duminică a avut loc, la Voluntari, o partidă caritabilă Dinamo – Steaua, în care au intrat în teren, printre alții, Tudorel Stoica, la 65 de ani, Bumbescu și Majearu, în pragul a 60 de ani, sau Andone, 59 de ani.
- Jurnalistul Alin Buzărin, de la Gazeta Sporturilor, a scris un articol emoționant despre acest eveniment și despre ce pierdem atunci când îi uităm pe cei care ne sunt înaintași.
Culorile fotbalului alb-negru
Un meci de veterani e, în primul rând, o lecție de istorie. Dinamo-Steaua, echipe de old-boys, a reaprins dorul după spectacolele de acum trei-patru decenii
Lupu pasează lung, peste 40 de metri. Apoi, peste câteva minute, bagă o alunecare impecabilă. Are 52 de ani, e “oversized”, cum ar zice corporatiștii de astăzi despre un tip cu o burtă respectabilă. Dincolo, Belo nu e deloc oversized.
Schimbări de prefix
Peste două luni, Belo face 55 și ar putea duce cap-coadă un meci de liga a treia românească. Iar pe Tudorel Stoica, tricoul cu numărul 5 și cu acea banderolă galbenă pe mâna stângă stă la fel de bine ca acum patru decenii. Căpitanul tradițional al Stelei împlinește 65 de ani în toamnă, dar dacă faci abstracție de barba albită și de părul rărit, zici că e cel de odinioară.
Pe teren sunt Bumbescu și Majearu, care în curând schimbă prefixul, punându-l pe 6 în față. Leat cu ei e și Andone, sărbătoritul duminicii de martie, care la câteva ceasuri de la debutul său în Divizia A, petrecut în pierdutul în timp an 1979, a luat trenul și s-a dus la Hunedoara să-și dea teza la mate. Trimestrul II, clasa a XII-a!
Altfel de public
Veteranii meciului amintirilor au fost urmăriți din tribuna de la Voluntari de vreo 3.000 de oameni. Formația de primă divizie de acolo se bucură de astfel de asistență cel mult o dată pe an, când îi trece pragul FCSB. În rest, la partidele de acasă sunt în jur de o mie de spectatori.
Diferența până la 3.000 a fost făcută duminică de acei oameni care au abandonat obiceiul mersului pe stadioane nu doar din cauza atmosferei ușor gregare, cât mai ales din cauza subțierii fotbalului. A deteriorării spectacolului. A colorării calității în nuanțe cenușii. Din acest punct de vedere, acest Steaua-Dinamo a fost genul de meci la care n-ai nevoie de foaie oficială de joc pentru a ști cine e pe teren. Actorii sunt atât de buni și de familiari, încât i-ai recunoaște și dacă ar fi deghizați.
Ora de istorie
Dincolo de aspectul lucrativ al meciului-remember (s-au strâns bani pentru cazuri sociale, dar și pentru fetița lui Rotariu, aflat și el pe teren la aproape 57 de ani), după-amiaza cu soare și cu vânt de duminică poate fi luată oricând drept lecție din cartea de istorie. Ar fi cel mai normal lucru din lume ca antrenorii de copii și de juniori să le pună elevilor caseta, iar apoi să-i scoată la tablă și să-i întrebe ce și pe cine au văzut.
Nu e suficient să ai talent, i-Phone, cont pe Insta și freză a la Dennis Man, ca viitor fotbalist ești obligat să știi și cine e Belodedici, să-l recunoști pe Ionuț Lupescu, să știi că domnii încărunțiți din tribună se numesc Orac, Mateuț, Zare, Marin Dragnea, Lică Movilă sau Văetuș, că alături de ei tocmai a luat loc Gigi Mulțescu, cel care a dat gol Hamburgului de la 30 de metri.
Atunci, ca şi acum, 3-3
Senzația e că unora dintre fotbaliștii noștri, chiar și celor de primă ligă, poate și de națională, le lipsește acest gen de cultură fotbalistică. Că nu au suficiente cunoștințe despre trecut, că trăiesc cu impresia că fotbalul a început în epoca pixelilor, iar domnii aceștia readuși pe gazon la vârsta nepoților vin din vremurile îndepărtate ale “băștii pe cap”.
Total eronat. Un FCSB – Dinamo ediție 2019 n-are cum să se apropie de calitatea unui Steaua-Dinamo, să zicem din 1988. Apropo, atunci a fost tot 3-3, ca și acum.