De cand a preluat pe Chelsea Londra, rusul Roman Abramovic viseaza la Liga Campionilor. Pentru a aduce in vitrina cu trofee a gruparii engleze cel mai ravnit trofeu din fotbalul continental, omul de afaceri este decis sa investeasca oricat.
Dupa ce, cu cateva zile inaintea Campionatului Mondial, si-a asigurat serviciile atacantului ucrainean Andrei Sevcenko, pentru care le-a platit celor de la AC Milan 60 de milioane de euro, Abramovic a pus ochii pe un alt star al „diavolilor rosii”: mijlocasul brazilian Kaka. Si, pentru a fi sigur ca sud-americanul va imbraca tricoul albastru al trupei antrenate de Mourinho, le-a facut italienilor o oferta ce cu greu poate fi refuzata: 100 de milioane de euro.
Dupa cum scrie in editia sa de ieri cotidianul spaniol „As”, patronul lui Chelsea vrea sa il deturneze astfel pe Kaka din drumul lui spre Real, grupare care il curteaza de ceva vreme pe sud-american si pentru care a oferit 50 de milioane de euro. De asemenea, Abramovic mai e interesat de achizitionarea unui alt jucator pe care au pus ochii „galacticii” – capitanul nationalei Italiei, Cannavaro, de la Juventus.