Mihai Răduţ (19 ani) a fost transferat la cererea lui Victor Piţurcă, fiind o mare speranţă a fotbalului românesc. Mijlocaşul, care a fost cumpărat de Sporting la 17 ani, e asemuit de Mihai Georgescu, fostul său antrenor de la juniori, cu brazilianul Kaka.

Răduţ a început fotbalul la 10 ani, la LPS Slatina, sub îndrumarea profesorului Pârvulescu, acelaşi antrenor care i-a crescut pe Luţu şi pe Dănciulescu. Perioada junioratului a fost zbuciumată, el trecând pe la Aripi Piteşti, pe la ALRO Slatina şi pe la Şcoala de Fotbal Ardealul, de unde a ajuns, în 2007, prin intermediul lui Lucian Marinescu, la Sporting Lisabona. Răduţ a câştigat campionatul cu echipa a doua a clubului, evoluând ca titular. Lusitanii deciseseră că e momentul ca Mihai să facă pasul la prima echipă, dar românul n-a vrut să audă. “Voiam să joc titular, nu să fiu rezervă”, a explicat Răduţ revenirea în ţară, făcută peste capul tatălui său, Vali, fost fotbalist la FC Olt.

Îşi ia Porsche de bucurie

După un sezon la Curtea de Argeş, “Ka-ka” a fost principala ţintă a granzilor din Capitală, câştig de cauză având Steaua. Jucătorul a explicat: “Mi s-a împlinit un vis, ţin cu Steaua de mic. Voi da totul să fim campioni”. Considerat fără fiţe, Răduţ a intrat în lumea bună: vrea să-şi cinstească transferul: schimbă Audiul cu un Porsche.

Piţi, 2.500.000 € pe transferuri

Victor Piţurcă a cheltuit pe transferuri circa 2.500.000 €, cel mai mult plătind pe Răduţ (Curtea de Argeş), 750.000 €. “Pandurii” Stanca, Martinovici şi Păcurar costă 1.000.000 €, în timp ce Abrudan (FC Braşov) a venit în schimbul a 250.000 €. Gardoş (Chiajna) face 100.000 €, iar bulgarul Todorov a fost împrumutat pentru 40.000 €. Dorel Stoica a fost liber de contract.

Urmărește-ne pe Google News