epa09766500 Kamila Valieva of Russian Olympic Committee cries after the Women's Free Skating of the Figure Skating events at the Beijing 2022 Olympic Games, Beijing, China, 17 February 2022. EPA-EFE/HOW HWEE YOUNG
Kamila Valieva a clacat joi şi a încheiat pe poziția a 4-a la patinaj artistic, la Jocurile Olimpice de la Beijing. Aflată în centrul unui scandal de dopaj, patinatoarea rusă a fost foarte afectată și a plâns în hohote după concurs, potrivit News.ro.
Considerată până acum „noua minune” a patinajului artistic, Kamila încheiase programul scurt pe primul loc, cu punctajul 82,16, însă joi, la programul liber, ea a căzut de mai multe ori pe gheață şi a încheiat pe 5, cu punctajul 141,93.
La total, patinatoarea de 15 ani a obţinut 224,09 puncte, cu care a încheiat pe locul 4. Valieva nu și-a putut stăpâni apoi lacrimile.
Aurul i-a revenit rusoaicei Anna Şcerbakova, ea obţinând punctajul 175,75 la programul liber, după ce la programul scurt încheiase pe doi, cu 80,20.
Medalia de argint i-a revenit tot unei sportive din Rusia, Alexandra Trusova (74,60 la programul scurt, 177,13 la programul liber – total 251,73), iar pe trei s-a clasat japoneza Kaori Sakamoto, cu 79,84 la programul scurt şi 153,29 la liber (total 233,13)
Valieva a fost depistată pozitiv la trimetazidină la un control antidoping efectuat în ziua de Crăciun în cursul Campionatelor Rusiei, de către Agenţia rusă antidoping (Rusada). Rezultatul nu a fost cunoscut până pe 8 februarie.
După antrenamentul de luni, Valieva a declarat pentru Channel One: „Aceste (ultimele) zile au fost foarte grele pentru mine. Parcă nu mi-a mai rămas nicio emoţie. Sunt fericită, dar în acelaşi timp sunt obosită emoţional”.
Tânăra a făcut istorie la Jocurile Olimpice de la Beijing, devenind prima femeie care a reușit o cvadruplă.