Karius i-a amintit lui Rică Răducanu de gafa comisă în 1971, cu Cehoslovacia, când i-a pasat lui Capkovic. Liverpool a pierdut finala Ligii Campionilor pe mâna portarului german Loris Karius, 24 de ani, care a gafat impardonabil la două dintre cele trei goluri marcate de Real Madrid, care s-a impus cu 3-1.
”Karius ăsta m-a luat. Gafa lui de la golul lui Benzema este mult mai mare decât gafa mea de la golul lui Capkovic. Mie mi-a scăpat mingea din mână atunci. Am vrut să-l lansez pe contraatac pe Lajos Sătmăreanu, și i-am dat-o lui Capkovic, pe la 20 de metri, care a înscris cu o boltă peste mine. Am vrut să văd dacă e atent, le-am spus colegilor în glumă. Am avut noroc că imediat a marcat Dobrin și am câștigat cu 2-1 și am mers în sferturile Campionatului European”, a povestit Rică Răducanu, 72 de ani, cu umorul său specific, pentru Libertatea.
Loris Karius a vrut să-i paseze mingea cu mâna unui coechiper, dar Karim Benzema (stânga) a blocat mingea cu piciorul și a deschis scorul finaleiLigii Campionilor, disputată sâmbătă seară, pe NSC Olimpiyskiy din Kiev, Ucraina FOTO: EPA-EFE/SERGEY DOLZHENKO
”Karius le-a pierdut meciul celor de la Liverpool. Cel puțin, la primul gol, a fost de râsul lumii. Ce se grăbea el, și i-a dat-o direct în picior lui Benzema. Am mai făcut și eu d-astea, dar nu la nivelul ăsta. Eu mai făceam caterincă, prin Divizia B, unde prima de joc era de 300 de lei. Șutul lui Bale, de la golul trei, când a scăpat mingea din mâini în poartă, îl scoteam cu capul”, s-a amuzat Tamango pe seama greșelilor antologice comise de portarul german.
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Portarul Loris Karius a scăpat printre mâini mingea șutată de Bale, iar Real s-a desprins la 3-1 FOTO: EPA-EFE/ROBERT GHEMENT
Coincidența face ca gafa lui Loris Karius, care a repus mingea cu mâna în piciorul lui Benzema, fază din care Real a deschis scorul, s-a petrecut în minutul 51, același în care legendarul nostru portar Necula Răducanu a comis-o la golul lui Capkovic. Din fericire, Rică a fost salvat de regretatul Nicolae Dobrin, care a marcat golul victoriei în minutul 52. Emeric Dembroschi deschise scorul cu Cehoslovacia, în minutul 26.
”După joc selecționerul Angelo Niculescu l-a sancţionat pe Rică, n-a primit nici un drept material, premierea după joc”, dezvăluia regretatul fotbalist Sandu Neagu.
Loris Karius a avut și el o șansă, Sadio Mane a egalat repede, în minutul 55. Numai că, portarul german a îngropat definitiv speranțele ”cormoranilor” cu o altă gafă. Karius n-a avut nicio pretenție la foarfeca spectaculoasă din care Bale a înscris pentru 2-1.
“Nu ştiu ce s-a întâmplat. Îmi pare rău pentru coechipierii mei. Au încercat să mă încurajeze, dar îmi pare foarte rău că am pierdut finala”, a spus cu ochii în lacrimi Loris Karius.
Recomandări
Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București
Rică Răducanu are mai multe gafe monumentale la activ. Pe vremea când era la Sportul Studențesc a luat un gol incredibil cu Steaua, după ce i-a căzut în spate o minge pe care se îndrepta spre aut de poartă.