Claudiu Keșeru și-a demonstrat repede calitățile de golgheter în Qatar.
Fostul atacant al Stelei a reușit o dublă spectaculoasă în această seară pentru Al Gharafa, în meciul disputat în deplasare cu Al Shahaniya, 3-2.
Integralist, Keșeru a dus-o pe Al Gharafa la 2-0, prin reușitele din minutele 21 și 55. Cu toate astea, gazdele au trăit periculos. Al Shahaniya a egalat prin Luciano Vazquez (77) și Abdullah Alian (79). Formația lui Keșeru s-a impus, în cele din urmă, grație golului înscris de Moayed Fodhayli (81).
Keșeru a ajuns la trei goluri pentru Al Gharafa. Tricolorul a spart gheața etapa trecută în partida contra echipei lui Loți Boloni, Al Khor, 3-1.
Al Gharafa a acumulat 33 de puncte și s-a apropiat la patru puncte de ocupanta locului 3, Qatar SC, ultima poziție care asigură calificarea în Liga Campionilor Asiei.
Tot azi, Al Arabi, cu Rădoi integralist, a făcut 0-0, în deplasare, Umm Salal, şi a urcat pe locul 8, cu 26 de puncte. La egalitate cu Al Khor, echipa pregătită de Loţi Boloni.