Până marţi, Anghel Iordănescu părea decis să-l titularizeze în ofensivă pe Florin Andone contra Irlandei de Nord. Tocmai în această idee, selecţionerul l-a folosit 90 de minute pe vârful Cordobei în meciul-test disputat sâmbăta trecută, cu Metaloglos, 5-0. Joc în care Andone a reuşit o dublă.
Planurile lui Iordănescu nu mai sunt atât de clare, după ce Keşeru a dat semne de revigorare, iar Andone s-a accidentat miercuri la gleznă.
„La antrenamentul de miercuri a apărut o problemă şi la Florin Andone. Pe de altă parte, începând de marţi Keşeru a intrat în program normal cu echipa, dar la anumite exerciţii a fost menajat”, a precizat Iordănescu.
Claudiu Keşeru a ţinut să-i risipească orice temere selecţionerului în privinţa stării sale de sănătate.
„Chiar dacă am fost puțin accidentat, acum sunt apt 100% de joc. Nu mai simt nicio durere”, a postat golgheterul pe facebook.
„Keşeru mizează şi faptul că Tata Puiu ţine la superstiţii: „Pentru meciul de sâmbătă cu Irlanda de Nord este mobilizare națională. Cu voi împreună putem câștiga această bătălie. Jucăm pe 13 iunie, avem 13 puncte, iar numărul meu norocos de pe tricou este tot 13. Hai România!”.
Keşeru a lansat şi o invitaţie pentru fanii naţionalei să dea buzna în magazinul său de tricouri.
„Din dulapul de arme am scos tricouri de luptă, tricolore, ediție specială. Vă puteți alege „tricoulorul” preferat de aici: https://
ECHIPA PROBABILĂ A ROMÂNIEI
Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, Dr. Grigore, Raţ – Pintilii, Hoban – Torje, Maxim, Chipciu – Andone.
Meciul Irlanda de Nord – România se dispută sâmbătă, la Belfast, de la ora 21:45, şi poate fi urmărită în direct la TVR 1 şi LIVE TEXT pe SPORTNEWS.RO.