Pilotul danez Kevin Magnussen (Haas) a afirmat că spaniolul Fernando Alonso (McLaren) ”se crede Dumnezeu”, după un duel între cei doi, pe pistă, în calificările de sâmbătă pentru grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Italiei, care va avea loc duminică, la Monza.
”A crezut că poate să mă depăşească în primul viraj, dar m-a agăţat. A fost complet stupid şi inutil. Nu puteam să îl las să mă depăşească şi să îmi sacrific turul. Ştiu că se crede Dumnezeu, dar era în afara discuţiei”, a acuzat Magnussen.
”A venit să mă vadă după aceea şi mi-a râs în nas. A fost lipsit de respect. Îmi doresc să se retragă”, a continuat danezul. ”El crede că tururile sale sunt divine, se crede cu adevărat Dumnezeu”, a adăugat Magnussen.
Cei doi piloţi, dintre care niciunul nu a dorit să se lase depăşit s-au jenat în ultimul tur din a doua parte a calificărilor, Magnussen ratând calificarea în ultima sesiune (Q3) pentru două miimi de secundă.
Alonso, fost dublu campion mondial, a respins responsabilitatea acroşajului: ”Sunt multe categorii de piloţi, şi sunt piloţii de la Haas, care au a treia sau a patra cea mai bună maşină de pe grilă şi care sunt eliminaţi în Q2”.
Directorul sportiv al echipei Haas, Guenther Steiner, întrebat de Motorsport.com, a criticat alegerile făcute în carieră de Alonso, în principal prezenţa sa la McLaren, cu care nu s-a aflat niciodată în poziţia de a câştiga o cursă, notează Agerpres.
Simona Halep rămâne numărul 1 WTA până la finalul lui 2018!
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!