După ce i-a bătut pe ceceni, considerați cei mai tari luptători din fostul spațiu sovietic, pe unde i-a prins, indiferent de competiție sau de stilul de luptă, Sedîh a fost supranumit “Spaima cecenilor”. Adversarul lui Sedîh, Cristian Milea, are o singură înfrângere în România, în ultimii 6 ani. În vârstă de 28 de ani, Milea face sport de contact de la vârsta de 11 ani cu același antrenor, Florin Mână.
I s-a spus The Fastest – “Cel mai iute”, pentru că “e extrem de rapid în execuția unor tehnici. Câteodată, îți dai seama de ce a făcut doar dacă te uiți la televizor la reluări”, spune antrenorul Florin Mână. Absolvent de Educație Fizică și Sport, specializarea kickboxing, Milea a luptat până în prezent în diverse competiții din peste 30 de țări.
“În Italia, de exemplu, spune antrenorul Mână, nu prea și-a mai găsit loc în nicio promoție pentru că, ani la rând, i-a bătut pe italieni de i-a rupt în toate promoțiile în care a fost invitat să lupte și i-au cam luat frica”. Ca amator, Cristian Milea are peste 100 de meciuri disputate, iar la profesioniști are 67 de victorii (26 KO) și 14 înfrângeri.
“The Fastest” Milea dă piept cu Sedîh“ Spaima cecenilor”, pe 26 noiembrie, la Ploiești – în Colosseum Tournament – Gladiatorii ringului, eveniment organizat de clubul ploieștean Dacia Martial Arts. Gala va fi transmisă de Sport.ro începând cu ora 20.00.