Foto: Reuters
Selecţionerul Argentinei, Diego Armando Maradona şi selecţionerul Coreei de Sud, Huh Jung-Moo au stat faţă în faţă şi în 1986, la Campionatul Mondial din Mexic. Huh a fost omul desemnat atunci să îi facă marcaj lui Diego, şi în ciuda durităţii cu care a evoluat actualul selecţioner al Coreei de Sud, Maradona a reuşit trei pase decisive. Pumele au câştigat atunci cu scorul de 3-1 meciul din grupe şi au câştigat apoi şi trofeul.
Huh spera să îşi ia revanşa astăzi, la Johannesburg, însă Maradona a ieşit din nou învingător. Argentina a deschis scorul printr-un autogol norocos al lui Park Chu Yuong (17-autogol). Higuain a majorat avantajul în minutul 33 printr-o lovitură de cap şi se părea că sud-americanii au rezolvat meciul. Recunoscuţi pentru spiritul lor, sud-coreenii au revenit însă pe tabelă în ultimul minut al primei reprize, când Lee Chu Yuong a profitat de o gafă uriaşă a lui Demichelis.
După pauză, sud-coreenii au alergat după egalare, însă Higuain a mai înscris de două ori (76 şi 80) şi Argentina şi-a asigurat calificarea în optimi.