Fosta mare jucătoare belgiană de tenis Kim Clijsters, care participă în aceste zile la Trofeul Legendelor de pe zgura pariziană, crede că românca Simona Halep este favorită să câștige în acest an turneul de Mare Șlem de la Roland Garros.
„În competiția feminină, o văd pe Simona Halep. Este o jucătoare care se apără bine, care este mai agresivă decât celelalte și e foarte rapidă. Elina Svitolina este și ea o jucătoare foarte bună, puternică și agresivă. Preferata mea e însă Caroline Wozniacki, chiar dacă va fi foarte greu pentru ea”, a declarat Clijsters, citată de radioteleviziunea belgiană RTBF.
În sferturile de finală de la Roland Garros, Simona Halep o va întâlni miercuri pe ucraineanca Elina Svitolina.
În competiția masculină, favoritul lui Kim Clijsters este Rafael Nadal.
„Cred că va câștiga și sper că va câștiga. Dacă se va impune a zecea oară la Roland Garros, pentru mine va fi cea mai mare performanță din istoria tenisului masculin. Ar fi incredibil… Incredibil a fost însă și ce a reușit Roger Federer la începutul anului, să câștige Internaționalele Australiei. De asemenea, ce a reușit Serena Williams. Avem acum trei jucători care scriu istoria tenisului, iar acesta e un lucru foarte bun”, a spus Kim Clijsters, citată de Agerpres.
Kim Clijsters crede că Simona Halep se va impune la Roland Garros. A câștigat patru turnee de Mare Șlem
Fosta jucătoare, care va împlini joi 34 de ani, pare în formă, la 7 luni după nașterea celui de-al treilea copil al său, Blake.
„M-am antrenat în ultimele luni, dar nu mult. N-am timp să mă duc să alerg, de pildă, când copiii dorm, fac câteva exerciții. În plus, joc puțin cu juniorii, la academia mea”, a explicat fostul lider mondial, ce a câștigat în cariera sa patru turnee de Mare Șlem (o dată Australian Open, de trei ori US Open).