De 3 ani este neinvins Vladimir Klitschko, campionul mondial al greilor in versiunile IBF si IBO. Cu un palmares impresionant, 47 de victorii din 50 de meciuri, 42 dintre ele prin KO, ucraineanul domina clasamentul mondial al celebrului portal de box profesionist BoxRec.

“Doctorul Ciocan de Otel” (Doctor Steelhammer) isi apara titlurile mondiale astazi, 10 martie, in direct la TV Sport, intr-o gala ce va incepe la ora 20.30. Cel care va incerca sa-i fure gloria este americanul Ray Austin “The Rainman”, un pugilist cu 24 de victorii in palmaresul de 31 de meciuri, neinvins si el din 2001. Va fi inca o incercare a Americii de a-si recupera o parte din titlurile mondiale ale greilor, categoria fiind dominata in acest moment de sportivi din fosta URSS.

Daca ucraineanul Vladimir Klitschko are centurile versiunilor IBF si IBO, Oleg Maskaev este regele versiunii WBC, iar “Bestia din Est” Nikolai Valuev detine titlul WBA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News