Sâmbătă seară, la Hamburg, Wladimir Klitschko l-a făcut KO în repriza a cincea pe bulgarul Kubrat Pulev. În joc s-a aflat doar centura mondială a greilor a versiunii IBF, Pulev, challengerul oficial desemnat de IBF, nefiind de acord să plătească taxa ce i-ar fi permis să lupte şi pentru celelalte două centuri majore deţinute de Klitschko, WBA şi WBO. Dar dincolo de rezultatul sec, confruntarea a avut cîteva aspecte interesante, aproape inedite pentru confruntările lui Klitschko din ultimii ani.

Ştiu, istoria nu va reţine decât deznodământul „statistic” al luptei de sâmbătă seara. Şi, eventual, noile recorduri personale ale campionului Wladimir Klitschko. Şi-a apărat centura pentru a 17-a oară, fiind întrecut în acest sens doar de Larry Holmes, cu 20 de reuşite şi de legendarul Joe Louis, cu 25 de lupte victorioase, din postura de campion. În plus, într-un top al duratei deţinerii unui titlul mondial al greilor, ucraineanul stabilit în Germania, dar cu reşedinţa în California, este pe locul al doilea, cu 8 ani şi jumătate de „domnie” neîntreruptă, fiind în urma doar a aceluiaşi Joe Louis care a deţinut centura cu diamante a categoriei vreme de 11 ani, 8 luni şi 8 zile. În ringul din Hamburg lucrurile au avut însă doza lor de inedit.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

În ciua celor patru knock-down-uri, câte două în prima şi a treia repriză, bulgarul Pulev a fost primul boxer, după mulţi ani, care a reuşit chiar să-l lovească pe campion. Şi nu doar o singură dată. De fapt, Klitschko nici nu a mai putut să-şi folosească jabul de stânga, devastator altădată, cu care îşi „frăgezea” oponenţii până când directa sau croşeul de dreapta definitivau treaba. Şi asta pentru că Pulev nu doar că nu e chiar scund, doar 4 centimetri sub ucrainean, ci pentru că bulgarul a avut o mişcare rapidă a propriilor mâini, una relativ rară pentru un greu, mişcări cu care a anihilat aproape în totalitate pericolul acelui jab. Şi a fost prima oară după multă vreme când l-am văzut pe Wladimir lovit el însuşi chiar de jabul de stânga al adversarului, dar şi primind în plin cel puţin două-trei croşee care, nimerite mai fericit – chiar în bărbie  – ori mai des, puteau aduce un deznodământ absolut neaşteptat.

Klitschko vs Pulev Klitschko vs Pulev Klitschko vs Pulev

Pulev a pierdut, dar a arătat că Klitschko încă poate fi lovit, rănit. Sigur, doza de bravadă a bulgarului şi chiar de prea mare încredere în forţa proprie, dar şi în „tăria” capului propriu, i-au grăbit sfârşitul. Cu toate acestea, el s-a ridicat relativ neafectat după pumni care pe alţii i-ar fi „adormit” iremediabil. Ba chiar, într-un gest mai degrabă de bufon, decât de luptător profesionist, a stat şi într-un picior în faţa arbitrului, pentru a-i demonstra că e capabil să lupte în continuare. În schimb, surpriza venită din partea campionului a fost folosirea croşeului de stânga ca „armă” letală, ceea ce a arătat că acesta şi-a făcut „temele” cu meticulozitate în privinţa pericolelelor posibile dinspre Pulev. Croşeu cu care a şi încheiat conturile în repriza a cincea.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Dincolo de toate aceste amănunte, rămâne „mesajul” dat de prestaţia generală a lui Kubrat Pulev: chiar şi acum, Klitschko poate fi atins, poate fi pus în pericol. Şi aceasta cred că este cea mai importantă lecţie a luptei de sâmbătă. Restul, într-adevăr… e doar statistică..

Citeşte şi: Galerie foto / O românca sexy este golghetera naționalei de handbal a Italiei în preliminariile CM 2015!

Citeşte şi: Divorţ modern între Marius Niculae şi Cristina ! Ce se întîmplă cu fetiţa !

Citeşte şi: Galerie foto / Frumoasa Peta Todd s-a apucat de raliuri 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
FANATIK.RO

Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Singura gară din România la care oamenii se uitau și nu credeau ce au în fața ochilor. A fost construită de un investitor englez și avea o importanță strategică. Fațada semăna cu cele de la Paris și Munchen, dar a ajuns o ruină

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI