Xhaka şi Shaqiri, jucători de origine kosovară, au fost amendaţi cu câte 10.000 de franci elveţieni (8.500 euro) după ce au mimat vulturul cu două capete de pe stema Albaniei, în timpul meciului cu sârbii, în timp ce Lichtsteiner a primit la rândul său o amendă de 5.000 de franci elveţieni pentru „comportament nesportiv”, după cum a anunţat FIFA. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo, ceea ce conferă gesturilor celor trei o latură politică.
Considerând sancţiunea injustă, un fond on-line kosovar a deschis site-ul www.gofundme.com/xhaka-shaqiri-and-lichststeiner, care adunase aproape 12.000 de euro marţi dimineaţa, la mai puţin de 24 de ore de la debutul acestei iniţiative.
Ministrul kosovar al Comerţului şi Industriei, Bajram Hasani, a anunţat o donaţie de 1.500 de euro, echivalentul salariului său pe o lună. „Ei au fost pedepsiţi doar pentru că nu şi-au uitat rădăcinile, nu au uitat de unde vin”, a afirmat Hasani, citat de presa locală. „Banii nu pot plăti bucuria pe care ne-au adus-o Granit Xhaka şi Xherdan Shaqiri atunci când au sărbătorit cu semnul vulturului golurile din timpul meciului Elveţia – Serbia”, a conchis el.
În Serbia, gestul a fost perceput ca o mare provocare. Belgradul nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii cu populaţie majoritar albaneză. Kosovarii susţin la actuala Cupă Mondială naţionala Elveţiei, ţară în care trăiesc aproximativ 200.000 dintre ei, conform diverselor estimări.
Shaqiri este născut în 1991, în Kosovo, părăsind această provincie împreună cu familia sa, când avea doar un an, în timp ce Xhaka este născut în Elveţia, în 1992, într-o familie kosovară. Fratele său, Taulant, după ce a evoluat pentru selecţionatele de juniori şi tineret ale Elveţiei, a ales să poate tricoul naţionalei Albaniei.
Citește și: VIDEO/Sandra Stoicescu a condus mașina de 200.000 de euro a lui Ion Țiriac. A dat o tură cu Chrylser-ul din 1960!