A trecut mai bine de o lună de la încarcerarea lui Mihai Stoica la Rahova, acolo unde au fost cazaţi alţi doi condamnaţi în “Dosarul transferurilor”: George Copos (3 ani şi 8 luni de detenţie) şi Gică Popescu (3 ani, o lună şi zece zile de detenţie).
De bine, de rău, managerul Stelei s-a acomodat cu privarea de libertate; unul din puţinele lucruri din închisoare care continuă să-l deranjeze, nu neapărat psihic, ci cât se poate de fizic, este hrana. Mai exact, aceasta îi pică foarte greu la stomac.
Potrivit unor surse din Penitenciarul Rahova, pe cel poreclit “MM” îl deranjează şi ceea ce i se pune în farfurie, şi faptul că felurile de mâncare se repetă de la o săptămână la alta.
Este la regim din cauza enterocolitei
De la atâta marmeladă, parizer şi ciorbă de varză, lui Stoica i s-a aplecat. Colac peste pupăză, oficialul campioanei României a fost diagnosticat cu enterocolită, afecţiune care se manifestă prin inflamarea mucoaselor intestinului subţire ca urmare a ingestiei unor alimente infestate cu o bacterie, un virus sau un parazit. În consecinţă, Mihai Stoica a fost trecut pentru câteva zile pe un regim compus din pâine prăjită, orez şi supă «chioară» de legume.
Meniul săptămânal la Rahova
Luni: pâine cu marmeladă, ciorbă de fasole, cârnat cu iahnie de fasole, sendviş cu parizer, o gogoaşă, ceai
Marţi: iaurt, margarină şi o felie de salam, ciorbă de legume, varză cu slănină
Miercuri: crenvurşti, pâine cu gem, ciorbă de varză, mazăre
Joi: pâine cu unt şi cu miere, ouă ochiuri, ciorbă de varză, legume fierte
Vineri: pâine cu marmeladă, salam, ciorbă de fasole, costiţă cu iahnie de fasole
Sâmbătă şi duminică: ouă fierte, salam, roşii, ceapă, supă cu găluşte, cârnaţi cu piure