Cum a ajuns Rădoi la FRF, după ce, cu altă ocazie, refuzase postul? Plus că funcția este una mai degrabă umilitoare, nu este una onorantă.
Nu neapărat pentru a se răzbuna pe Ionuț Lupescu, cel cu care Rădoi se află la cuțite și pe care FRF îl vrea doborât pe 18 aprilie, la alegeri, ci pentru ca să-și rezolve o problemă profesională.
Circuitul a fost următorul, spun surse federale. Rădoi a fost printre cei cinci antrenori ai căror dosare au fost respinse la cursurile care se termină cu examentul pentru licența A, ultimul pas înainte de licența PRO.
După ce i-a fost refuzată înscrierea, Rădoi a fost chemat la o discuție de Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF.
”Lippi”, alunecos cum îl știe toată lumea, i-a explicat lui Rădoi că regulamentele pot fi ”fentate”, pentru el, dar fostul internațional trebuie să facă un compromis.
”S-a încheiat termenul de înscriere, dar putem rezolva situația ta, cumva. Trebuie doar să accepți să vii lângă noi, măcar până la alegeri”, i-a zis ”Slughiță”. Astfel s-a ajuns ca Rădoi să fie numit noul manager sportiv al naționalei de tineret.
FRF, în goana după vedete
FRF a început să ”colecționeze” foști mari jucători, ca să se ”blindeze”, în perspectiva alegerilor. Așa au venit Contra, Mutu. Însă, tot Lupescu are grosul internaționalilor. La lansarea candidaturii sale au fost prezenți în sală 29 de foști mari internaționali.
Mirel Rădoi nu avea nici carnet de antrenor, iar fără Bac nu poți pune un director, indiferent de domeniul de activitate. A mers în Republica Moldova, ca să facă rost de carnet de antrenor. La Chișinău, s-a putut și fără să ai Bacalaureatul, situația în care se află olteanul. Rădoi a luat carnetul de antrenor, dar licențele le dă tot în România.
Rămâne de văzut cât de legal a fost să-i fie acceptat dosarul, motivul pentru care a acceptat să-și lege imaginea de actuala conducere federală, fără să-și dorească neapărat acest lucru, ci fiind silit de conjunctură.
Au fost cinci dosare respinse pentru licența A la antrenori. Mirel Rădoi a fost unul dintre ei! Fostul stelist s-a aflat în aceeași situație precum Adrian Senin și Denis Zmeu. ”Au început școala de antrenori în Republica Moldova și cei de la școala de antrenori din București le-au transmis că n-au adus niște adeverințe de acolo. De aceea dosarul a fost respins”, au explicat sursele Gazetei Sporturilor.
Dovada oficială că Rădoi n-a fost primit la examen, AICI.