Nu mai este o surpriză faptul că urmașii românilor care au împânzit lumea, plecând din țară după Revoluție sau mai încoace, încep să scoată capul în diverse domenii. Fotbalul este cel mai vizibil.
Așa se face că, în Londra, fiul unor români face deja furori la o școală de fotbal privată. Puștiul are nume cu rezonanță mondială, Hagi Cristian Marin, prenumele fiindu-i ales de către părinții îndrăgostiți de magiile ”Regelui”.
Chelsea și West Ham, grupării londoneze cu academii de fotbal puternice, în special ”ciocănarii”, au contactat deja clubul privat pentru care evoluează Hagi și îl au în vizor, pentru un transfer.
L-am găsit pe Hagi din Anglia: ”Sunt român și vreau să joc pentru România”
Tânărul cu coafură afro are dublă cetățenie, dar visează să evolueze pentru tricolorii Under-16, pregătiți de Daniel Mogoșanu. ”Sunt român și vreau să joc pentru România”, spune fotbalistul, care evoluează exact pe postul lui ”originalului”.
Hagi Marin nu este singurul ”Hagi” din lume. Mai există unul în Australia. Născut din tată român si cu o ”zestre fotbalistică” moștenită de la părintele său, Hagi Gligor a marcat deja primul gol în prima ligă australiană, pentru Perth Glory.
Christopher Josif Hagi Gligor este fiul fostului fotbalist Tiberiu Gligor, care a emigrat in Australia la mijlocul anilor 90. Acesta este jumătate român, după tată, și jumătate filipinez, după mamă, dar s-a născut la New South Wales (Sydney), în 1995. Acesta a început fotbalul la o vârstă fragedă, ghidat fiind de tatăl său, și a jucat la naționalele de juniori ale Australiei.
Hagi Gligor (22 de ani) a început fotbalul la FC Sydney, dar în vara lui 2015 a semnat cu Perth Glory. A jucat deja de 6 ori pentru echipa sa, iar anul trecut a reușit primul gol. Acum, evoluează la Sydney Olympic.
Citiți și
Tizul lui Hagi joacă în Australia / GALERIE FOTO