Cu ochelarii pe nas, pe străzile care urcă spre catedrală, Jean Pierre Papin ar putea părea un manager corporatist în drum spre serviciu.

Papin a luat-o de la capăt cu antrenoratul, la echipa locală, înființată acum trei ani și unde președinte este bunul lui prieten Gerard Soler, fost internațional, campion european în 1984. Între 2015 și 2020 a spus stop, pentru a se concentra pe îngrijirea fiicei sale. „Emily e victoria vieții mele”, obișnuiește să spună.

Dimineața își savurează cafeaua la umbra impunătoarei Catedrale Notre Dame de Chartres, inclusă în patrimoniul UNESCO. Apoi merge la antrenament sau la meciuri, iar seara, după ce își plimbă setterul, pe Leia, pe malul heleșteului din apropierea casei, stă în tihnă alături de familie.

Despre fotbalul de ieri și de azi, despre motivul pentru care a făcut o pauză de cinci ani și despre prietenia cu Florin Răducioiu, într-un dialog purtat pe gazonul de la „Jean-Gallet”, stadionul de antrenament, înainte cu o zi de meciul cu Granville, din prima etapă National 2, care avea să fie câștigat cu 2-1.

Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Jean-Pierre Papin, 57 de ani, antrenează acum la Chartres
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Emily, „cea mai mare victorie”

Libertatea: Mister Papin, de ce ați revenit în fotbal tocmai aici, la Chartres?
Jean-Pierre Papin:
Pentru că fotbalul este pasiunea mea. Și am înțeles că nu pot să trăiesc fără fotbal. Am avut mai multe experiențe ca antrenor, la Strasbourg, Lens, Chateauroux, ultima oară la Arcachon și, pur și simplu, aveam nevoie să mă întorc pe bancă. Fotbalul mi-a lipsit.

Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Jean-Pierre Papin, acolo de unde nu poate lipsi, pe terenul de fotbal

– Care este motivul pentru care ați ales să faceți o pauză așa de mare, din 2015 până în 2020? Sunt cinci ani.
Este foarte simplu. Pentru mine, în viață, un singur lucru este mai important decât fotbalul: familia. Am folosit timpul liber pentru a sta alături de familie. Când eram jucător, cariera mea era mai presus de tot, încât mi-am neglijat cumva soția și copiii. Când am încheiat cu Chateauroux, am promis că mă voi dedica lor. În plus, era nevoie să am grijă de fiica mea. Emily este victoria mea cea mai mare!

Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Jean-Pierre Papin și fiica sa, Emily, pe coperta Paris Match, în decembrie 2000

Papin și soția sa, Florence, au cinci copii, patru fete și un băiat, Christopher, care a cochetat cu fotbalul, dar a jucat doar la nivel de amatori.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Emily, 31 de ani la finalul acestei luni, suferă de tetrapareză spastică (o formă de paralizie cerebrală, n.red.). În 1996, când juca la Bayern München, Papin a fondat asociația „Neuf de coeur”: „După ce am creat fundația, în decurs de două săptămâni, am primit zeci de scrisori de la părinți care aveau copii care se confruntau cu aceeași problemă și nu aveau nicio soluție. Am creat asociația pentru a informa oamenii despre ceea ce se făcea în altă parte”.

Activitatea intensivă cu fiica lui l-a determinat să ia pauza în cariera de antrenor. Emily a fost la tratament în SUA, alături de tatăl ei.

„Atunci când reușim să stimulăm suficient creierul unui copil cu dizabilități, acesta progresează. În mod normal, ar trebui să putem recupera o mare parte din funcții. Așa a fost cazul lui Emily, cu excepția vorbirii. Am reușit ceea ce ne-am dorit de la început: să putem comunica și cu ea. Recent, am dezvoltat limbajul semnelor cu oamenii care se ocupă de ea”, a povestit Papin pentru Chartres.fr.

Cariera mea a fost în stand-by, deoarece fiica mea este cea mai importantă. Astăzi este bine. Există o mulțime de oameni cărora le este rușine să aibă un copil cu dizabilități, dar nu trebuie. Emily are doar nevoie de ceva mai multă grijă și afecțiune.

Jean-Pierre Papin:
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Cum a ajuns la Chartres

– A fost important faptul că Gerard Soler este președintele clubului?
Da, extrem de important. Când un președinte te dorește cu adevărat, este ceva diferit. Îmi amintesc că ne-am întâlnit de mai multe ori, în tren, la Paris, și a fost insistent, îmi spunea să vin la Chartres. Înainte de sezonul trecut, mi-a pus din nou aceeași întrebare, dacă vreau să vin la echipă și am acceptat. (sezonul trecut, primul al lui JPP pe banca lui Chartres, a fost anulat, după câteva etape, din cauza pandemiei – n.r.)

Acest proiect mă motivează. Construirea, modelarea clubului și urcarea în National, eventual în Ligue 2, este o provocare mai mare decât a prelua un club profesionist deja format. Vreau să las o urmă aici.

Jean-Pierre Papin:
Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Gerard Soler, președintele clubului Chartres, și JeanPierre Papin

Modelul italian

– Ce fel de antrenor sunteți? Unii foști mari fotbaliști, precum Gheorge Hagi, care are o academie în România, visează ca elevii săi să joace precum o făcea el, cândva…
Mie îmi place ca echipa să aibă mingea, ăsta e cel mai important lucru. De asemenea, vreau o defensivă sigură, nu-mi place să încasez goluri. Bineînțeles, vreau să înscriem. Una peste alta, filosofia mea de fotbal este cea italienească. Apărare puternică, iar din una sau două ocazii să dai gol. Iar un gol mai mult decât adversarul e suficient pentru victorie.

– Aveți vreun Jean-Pierre Papin în echipă? Ați avea nevoie de unul?
Nu mai există Jean-Pierre Papin în fotbal! Nu am niciun JPP în echipă, însă am mulți fotbaliști buni capabil să marcheze și sunt foarte liniștit din punctul ăsta de vedere.

– Apropo, Italia tocmai a câștigat Campionatul European…
Italienii sunt campioni merituoși, dovada că, dacă schimbi, reușești să câștigi. Au schimbat organizarea jocului, stilul de joc, sunt, într-adevăr, o învingătoarea frumoasă.

– …iar Franța a fost eliminată în optimi, la București.
Când cucerești Cupa Mondială, așa cum am făcut-o noi în 2018, și așteptările sunt mereu sus, e foarte dificil să poți câștiga tot timpul. Mai poți pierde, uneori. De fapt, nici măcar n-am pierdut, a fost la lovituri de departajare, a fost o diferență mică. A fost trist. Totuși, echipa a arătat excelent fizic, am fost foarte aproape să întâlnim Spania. Până la urmă, ăsta este sportul: azi învingi, mâine poți să pierzi, trebuie să accepți asta.

Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Filosofia despre fotbal a lui Papin este cea italienească: apărare solidă și una sau două ocazii pentru a înscrie

Fan Cristiano

– Messi e aproape de transfer la PSG (interviul a avut loc înaintea oficializării transferului, n.red.). Sunt curios cum tranșați dv. eterna întrebare, cine este mai bun, argentinianul sau Cristiano Ronaldo?
Îmi place Cristiano Ronaldo. Este încă foarte puternic, se apropie de 40 de ani, dar are încă foame de fotbal, se pregătește excepțional în fiecare zi. Este un bun exemplu pentru tinerii care practică acest sport.

– Locuiți în Chartres, care este rutina dv. zilnică aici? Vă beți cafeaua lângă catedrală, vă plimbați câinele, veniți la antrenamente…
De când sunt aici cu familia, am descoperit ceva nou în fiecare zi. Pentru mine, să locuiesc aici este foarte reconfortant. Este un oraș mic, cu oameni drăguți, calmi. Este bine să trăiești aici.

Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Reporterul Libertatea și Jean-Pierre Papin, la Chartres

Soluția pentru fotbalul românesc

– Ce spuneți despre fotbalul românesc de azi? Știu că aveți un bun amic, Florin Răducioiu, care v-a fost coleg la Milan, și vorbiți deseori cu el.
Fotbalul se desfășoară în cicluri. De exemplu, în ultimii ani, Franța a fost în vârful ciclului. România a avut întotdeauna fotbaliști buni, o națională bună. Acum, ceea ce cred că lipsește este prezența constantă a unei echipe în grupele Ligii Campionilor. Asta ar putea susține un comeback la nivel înalt.

– Mai aveți prieteni români, domnule Papin?
Sunt amic cu Florin, o cunosc pe Roxana (n.r. – Roxana Mărăcineanu, fostă înotătoare, ministrul sporturilor din Franța), cred că e foarte bună în ceea ce face.

Între Mauritius și Polul Nord

„Mai am multe de văzut și de făcut. Visez să mă duc într-o zi la Polul Nord”, a recunoscut Jean-Pierre Papin.

Cele mai frumoase vacanțe pentru fostul mare fotbalist sunt în Mauritius ( insulă din largul coastelor continentului african în sud-vestul Oceanului Indian, la aproximativ 900 km est de Madagascar – n.r.) , unde spune că a fost cucerit de nisipul alb și de apa limpede și caldă. A fost de șapte ori la rând. „Sardinia și Corsica le recomand, de asemenea”.

Vânătoare, pescuit, ciclism și tenis

Florin Răducioiu a dezvăluit că JPP este un mare pasionat de vânătoare și de pescuit. Pentru a se menține, în afara antrenamentelor, Papin face lungi plimbări cu bicicleta. Din când în când, mai joacă un meci de tenis de câmp, sport pe care l-a practicat în paralel cu fotbalul până la 16 ani.

Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Jean-Pierre Papin, jucând FootGolf, o disciplină care împletește cele două sporturi

Ce sunt „papinadele”

În dicționarul sportiv francez există termenul „papinadă”, inventat de jurnalistul sportiv Alain Pécheral, de la ziarul „La Provence”. Termenul, care descrie execuțiile din semifoarfecă ale lui Papin, a fost inventat după o reușită a lui JPP în meciul Marseille – RC Paris din 1986.

Visul meu a fost să devin profesionist. Toate titlurile obținute, cu Marseille, AC Milan, Bayern München, Balonul de Aur, o Cupă a Franței, cele 54 de selecții la națională, toate golurile marcate sunt un bonus

Jean-Pierre Papin:
Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Fostul star de fotbal francez, în acțiune, în timpul unui meci demonstrativ | Foto: EPA

Cine este Jean-Pierre Papin în fotbal

  • Balonul de Aur în 1991
  • De patru ori campion al Franței cu Marseille, 1989, 1990, 1991 și 1992.
  • Golgheter în campionatul Franței de cinci ori la rând, din 1988 până în 1992.
  • Câștigător al Cupei Franței în 1989 cu Marseille.
  • Dublu campion în Italia, cu Milan, în 1993 și 1994.
  • Câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan în 1994.
  • Singurul jucător francez care a fost golgheter în Liga Campionilor de mai multe ori (1991, 1992, 1993).
  • 54 de selecții pentru echipa națională (30 de goluri).
  • Ca antrenor a condus Lens în Ligue 1 (2007-2008), Strasbourg (2006-2007) și Châteauroux (2009-2010), în L2
Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Jean Pierre Papin pozează cu Balonul de Aur, în 2010 | Foto: EPA
Legenda fotbalului francez Jean-Pierre Papin, interviu pentru Libertatea: „Fiica mea, Emily, este victoria mea cea mai mare!”
Alături de elevii săi, după prima victorie din etapa de debut
Papin, pe coperta France Footbal, în 1991, cu Balonul de AurIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Foto: Mihai Toma, C’Chartres Football, EPA, Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI