Oksana Şuşovitina a anunțat că îşi va mai prelungi cariera până în vara viitoare, pentru putea concura la marele eveniment sportiv din capitala Japoniei. , la scurt timp după ce a aflat de amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo până în 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.

„Aveam de gând să-mi închei cariera la Jocurile de la Tokyo, iar acum nu îmi voi schimba planurile. Un alt sezon în sală”, a declarat Şuşovitina pentru agenţia TASS.

„Iubesc gimnastica şi mi-am spus: de ce să nu mă antrenez şi să concurez cât timp încă mai pot?”, a declarat sportiva într-un interviu acordat ATP luna trecută, la Taşkent, capitala Uzbekistanului, adăugând: „Dacă m-aş opri acum, cred că aş regreta enorm”.

Născută pe 19 iunie 1975 la Buhara, Oksana Şuşovitina a făcut primii paşi în gimnastică în fosta Uniune Sovietică, însă debutul său la Jocuri s-a produs sub culorile Echipei Unificate a fostelor republici sovietice, în 1992 la Barcelona, într-un moment în care URSS se afla în plină descompunere.

La Barcelona, ea a câştigat aurul în concursul general pe echipe, însă gimnasta uzbecă a fost nevoită să aştepte 16 ani (patru olimpiade) pentru a cucerit o medalie olimpică la individual.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Acesta lucru s-a produs în 2008, la Beijing, sub culorile Germaniei, ţară căreia i s-a alăturat în 2002, pentru a-i permite fiului său Alişer să se trateze de leucemie.

Prezenţa sa la Rio, în 2016, a transformat-o în prima gimnastă participantă la şapte ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice.

Olimpiada de la Tokyo va fi a cincea pe care Oksana Şuşovitina o va disputa sub culorile Uzbekistanului, o ţară cu 33 milioane de locuitori, unde notorietatea sa este atât de mare încât a fost editat şi un timbru cu efigia sa.

Oksana Şuşovitina şi-a câştigat locul pentru JO de la Tokyo cu ocazia Cupei Mondiale care a avut loc anul trecut la Stuttgart (Germania). 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI