În urmă cu puţin timp, la propunerea lui Vasile Ţane, cel care conduce clubul de handbal din Dobroeşti (judeţul Ilfov), fondat în vara lui 2013, Mari Doiciu a acceptat să se ocupe de pregătirea junioarelor de acolo.
“Fata unei jucătoare şi foste colege de-a mea, pe care o cunosc de când era mică, mi-a spus că face handbal aici. Prin ea am ajuns la Dobroeşti, unde am găsit o sală nouă şi modernă, cum puţine sunt chiar şi în Bucureşti. Tot aici am descoperit şi un grup de fete cu multă dorinţă de a face sport. E mult de muncă, fiindcă sunt la început. Trebuie să am răbdare cu ele”, ne-a spus fosta extremă a naţionalei, care, pe lângă faptul că antrenează, mai şi joacă la echipa de senioare din Dobroeşti.

Spune că îi e greu să renunţe

De ce nu se retrage Doiciu la 47 de ani? “Îmi este greu să mă despart de terenul de handbal”, explică ea. Doiciu recunoaşte că handbalul de astăzi e diferit de cel din urmă cu două decenii.
“Noi, antrenorii, cât şi cei din conducere trebuie să înţelegem că s-au schimbat generaţiile. Sunt jucătoare bune şi vor mai fi. Şi în handbalul nostru, mentalitatea se schimbă. Nu mai e cea de pe vremea răposatului, când nu prea aveai altceva de făcut. Acum, jucătoarele vin şi fac treabă stimulate. Discuţia dintre antrenor şi jucător trebuie să fie mult mai apropiată”, conchide fosta componentă a naţionalei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News