Făceau parte din trupa de şoc
“Eu, Ibra şi Nigel de Jong formam trupa de şoc. Eram cei mai glumeţi din lotul lui Ajax. Ibra, cel puţin, te făcea mereu să râzi, cu tot felul de giumbuşlucuri”, a continuat “Nicky”. “Multă lume are impresia că Ibrahimovici e arogant. Ştiţi ceva? Are şi motive să fie aşa, la câte trofee a câştigat”, a mai spus Mitea despre cel care, de-a lungul carierei, s-a transferat de la o echipă la alta contra sumei totale de 162.100.000 de euro, devenind cel mai scump jucător din istoria fotbalului. Pe următoarele două locuri s-au clasat francezul Nicolas Anelka (134.060.000 de euro) şi argentinianul Hernan Crespo (121.000.000 euro).
Nicky admite că s-a lăcomit
Nicolae Mitea recunoaşte că, dincolo de accidentări, cariera lui a fost afectată şi de unele decizii personale. “În 2008, de exemplu, m-a vrut Lazio. Pentru că Ajax era dispusă să-mi dea drumul gratis, le-am cerut italienilor un salariu mai mare decât îmi oferiseră iniţial. M-am lăcomit, cum se zice, şi transferul a picat”, a afirmat Nicky, care a mai jucat la Dinamo, Ionikos Nikea şi Petrolul Ploieşti.