Săptămâna aceasta participă la CN
Revenită acasă din China, unde participase la etapa de Cupă Mondială, Ana Maria Brânză şi-a înfrânt oboseala acumulată după un zbor atât de lung deşi a mărturisit că la ora startului în crosul de la Novo Park, cu doar două zile în urmă, era deja în pat. ”Acum, aici e ora 19.00, iar în China e deja miezul nopţii”, a spus campioana europeană. Brânză a pus brăţările de participare celor prezenţi la cros, iar la final le-a oferit câte un magnet de frigider pesonalizat. ”M-am bucurat să văd că atâţia oameni tineri, care lucrează la o bancă, au acceptat să alerge pentru o cauză nobilă. L-am văzut, de pildă, pe un domn care şi-a scos cravata şi haina pentru a alerga deşi era încălţat în pantofi. E foarte reconfortant să observi că românilor le place să alerge, să facă mişcare”, a declarat Brânză, care va participa săptămâna aceasta, la Sala ”Lucian Grigorescu”, la Campionatele Naţionale de spadă, iar apoi va pleca în Brazilia, la Rio, pentru etapa de Cupă Mondială.
FOTO: VLAD CHIREA