Azi debutează Campionatul Naţional de squash (5-6 octombrie), România organizând în acest an şi un turneu profesionist, competiţie ce a avut loc în Bucureşti.
Squash-ul e un sport cu rachete, “palete” cu formă ovaloidă, care foloseşte o minge din cauciuc (una asemănătoare cu a unui puc de hochei, dar mult mai elastic) şi care se joacă în sală, între doi sportivi, care se ajută de cei trei pereţi (faţă, dreapta, stânga) pentru a trimite mingea la adversar.
Turneul naţional, la care participă 32 de sportivi la masculin, primii 24 din clasamentul naţional şi 8 veniţi din calificări, precum şi 16 la feminin, va avea loc la Sala Aerosquash Club Băneasa, spectatorii având intrarea liberă.
Cele mai multe şanse pentru a câştiga competiţia le au actualii deţinători al titlurilor naţionale, Andrei Luchin, la masculin, şi Florentina Constantinescu, la feminin.