La Liga loca, adică final nebun în Spania. Cu două etape înainte de final, în bătălia pentru titlu erau angrenate Atletico, Real şi Barcelona. Lider era Atletico, cu 88 de puncte, urmată de Barcelona cu 85 de puncte şi Real Madrid cu 84 de puncte. Atletico întîlnea acasă pe Malaga, Barcelona evolua la Elche, iar Realul în deplasarea de la Vigo, împotriva Celtei.
Atletico era la mâna ei. Dacă o învingea pe Malaga, ar fi acontat deja titlul înaintea ultimei etape. Până la pauză, nici una dintre favoritele la titlu nu a reuşit să marcheze. Ba, mai mult, au avut ghinion, după ce au lovit de trei ori bara, Barcelona de două ori şi Atletico o dată.
Prima care a ieşit din cursă a fost Realul. ”Galacticii” au pierdut la Vigo (0-2) şi au rămas la 5 puncte în spatele lui Atletico. Care a primit o lovitură teribilă în minutul 65. Samuel deschidea scorul pentru Malaga, dar Alderweireld a egalat după 11 minute, stabilind scorul final, 1-1. La Elche , Barcelona nu a reuşit decât un egal (0-0). Astfel că diferenţa dintre Atletico şi Barcelona a rămas de trei puncte. Verdictul se va da în meciul direct din ultima etapă, care se va desfăşura pe ”Nou Camp”. În tur, cele două au remizat la Madrid 0-0. Pentru Atletico, egalul este suficient, în timp ce Barcelona este obligată să învingă pentru a cîştiga titlul.
Contra, şanse mari să se salveze cu Getafe
În bătălia pentru evitarea retrogradării, echipa lui Contra, Getafe, a obţinut o victorie vitală împotriva unei echipe scăpate de griji, Rayo Vallecano (1-0). Contracandidatele nu au reuşit să cîştige. Almeria a învins-o în meci direct pe Granada, Valladolid a pierdut în trillerul din deplasarea de la Betis (3-4), în timp ce Osasuna nu a reuşit un egal pe terenul lui Espanyol (1-1). Cu o etapă înainte de final, în luptă se mai află Almeria, Getafe, Granada, Valladolid şi Osasuna. Între locul 18, primul sub linie, ocupat de Valladolid şi Almeria, locul 15, sunt doar 3 puncte. În ultima etapă, Almeria întâlneşte acasă pe Athletic Bilbao, Getafe joacă în deplasare cu Rayo, Valladolid şi Granada se întâlnesc în meci direct, în timp ce Osasuna primeşte acasă vizita lui Beris.