În 1977, la doar 31 de ani, devine preşedinte al clubului de fotbal Chimia Râmnicu Vâlcea. Timp de zece ani se perindă la conducerile echipelor Viitorul Scorniceşti şi FCM Braşov, pentru ca între 1987 şi 1989 să conducă clubul de fotbal al Securităţii, Victoria Bucureşti. Pentru abuz în serviciu săvârşit în acea perioadã, a fost condamnat la 7 luni de închisoare în 1990. Aceasta a fost a doua sa condamnare, după ce la 24 noiembrie 1976 primise o pedeapsă de 3 luni de închisoare pentru practicarea ilegală a jocurilor de noroc (poker şi barbut).

Dragomir face parte din structurile LPF încă de la înfiinţarea forului, în 1992. A ocupat iniţial funcţia de vicepreşedinte, între 1992 şi 1996, în timpul mandatului deţinut de Mircea Angelescu, pentru ca după retragerea acestuia în 1996, să devină preşedinte. A fost reales în 2000 şi 2005, doar în 2000 având un contracandidat, în persoana lui Gino Iorgulescu, pe care l-a învins cu 11 voturi la 5. În 2009 a câştigat al patrulea mandat în fruntea LPF, neavând nici de această dată un opozant.

De asemenea Mitică Dragomir a lansat şi ziarele “Sportul Românesc”, în 1991 şi, în 1998, ziarul “Atac la persoană.” Şeful LPF este şi un cunoscut om politic, între 2000 şi 2008 fiind deputat în Parlamentul României din partea Partidului România Mare.

Transmite-i şi tu un mesaj lui Mitică Dragomir!

 
 

Urmărește-ne pe Google News