Cătălin Moroşanu a câştigat de o manie- ră entuziasmantă ultima ediţie a emisiunii “Dansez pentru tine”, dar în ringul de K1 nu a rezistat decât 26 de secunde! De atât a avut nevoie olandezul Errol Zimmerman pentru a-l trimite în lumea viselor pe cel supranumit “Moartea din Carpaţi”. Ionuţ Iftimoaie, alt fost participant la emisiunea de la Pro TV, s-a descurcat ceva mai bine, dar nu suficient pentru a evita înfrângerea la puncte în faţa neozeelandezului Ray Sefo.
Lungu, victorios
Un alt nume cunoscut în K1 din ţara noastră, Cătălin Zmărăndescu, a fost trimis la podea de olandezul Valentin Overeem, care l-a obligat pe fostul bodyguard al patronului stelist Gigi Becali să se recunoască învins.
Onoarea luptătorilor români a fost salvată de Alexandru Lungu, care l-a bătut pe ameri- canul Jimmy Ambriz, de Ionuţ Atodire- sei, triumfător în faţa francezului Amadou Ba, şi de Sebastian Ciobanu, care l-a dovedit pe celebrul Mighty Mo, înainte de a pierde în compania francezului Freddy Kemayo.
fotografii: Simona Ghiţă