La prima participare în Europa, CS Energia Tg. Jiu a reușit un rezultat important: cu succesul de miercuri seară, 90-89 cu kazahii de la Astana, gorjenii s-au calificat în sferturile Eurochallenge, a treia competiție continentală!

Energia s-a impus în fața campioanei Kazahstanului, BC Astana, 90-89, 78-78 după 40 de minute, la capătul unui meci dramatic, în care oaspeții au contestat arbitrajul, și și-a asigurat calificarea în ”sferturile” Eurochallenge cu un meci înainte de finalul grupei I din Top 16.

În prima fază a competiției, gorjenii repurtaseră victorii importante cu Lukoil (Bulgaria), Tartu Rock (Estonia) și Kormend (Ungaria). În Top 16, au devansat echipe precum Astana, Aalstar (Belgia) și Brindisi (Italia).

Chiar dacă Asesoft Ploiești a câștigat competiția în 2005, performanța Energiei plus calificarea prahovenilor în Top 32 Eurocup reprezintă cel mai bun parcurs european al baschetului românesc de club în ultimele două decenii.

Cum i-a adus Ponta pe Darby și pe Troupe

CS Energia s-a înființat în 2008, iar primul președinte a fost actualul premier Victor Ponta. Americanii Darby și Troupe, cei mai vechi stranieri din Liga Națională, au fost aduși la echipă când gruparea era condusă de politicanul pasionat de baschet. Anul trecut, trupa gorjeană a cucerit Cupa și a acces în premieră în Europa.

”În primul an de după promovare, am prins play-off-ul campionatului, apoi am jucat Final Four-ul Cupei”, se mândrește Dan Cumpănașu, președintele secției. Victoria cu Astana ne-a confirmat accesul in faza următoare. Sala a fost plină, o sărbătoare. Nu suntem un club nici foarte bogat, dar nici sărac, însă avem băieți ce luptă pentru frumusețea sportului”.

Buget de 800.000, pivot cu două Euroligi în lot

Cu un buget în jur de 800.000 de euro, antrenorul cipriot Antonis Constantinidis, cu experiență în Eurochallenge, are un lot bun, unde se disting pivotul grec Glyniadakis, câștigător de două Euroligi (2000 – Panathinaikos, 2012 – Olympiakos), plătit cu 10.000 de euro lunar, playmaker-ul american Watson sau israelianul de origine română Karpelesz.

”Grecul era pivotul de care avea nevoie această echipă, un jucător bun. E fericit că tocmai am bătut Astana, una dintre fostele lui formații. Tehnicianul a venit cu o gândire a baschetului din Grecia, s-a pliat pe ceea ce se joacă în România”, punctează conducătorul.

”După ce am pierdut în Cupă, la Sibiu, cum am pierdut (n.r. arbitrii Grigoraș, Faur și Șerban au fost suspendați șase runde), obiectivul a rămas un drum lung european și campionatul. Participarea europeană a adus un efort fizic foarte mare pentru componenții lotului. E destul de greu, din cauză că facem deplasarea doar cu autocorul! Sincer? Nici noi nu credeam că vom ajunge atât de departe în Eurochallenge, credeam că suntem mai liberi în martie! Dar, orice-ar fi, suntem pregătiți!”.

Avantaj în ”sferturi”

Pentru a participa în Europa, gorjenii au fost nevoiți să respecte câteva condiții FIBA, privind sala de 1.200 de locuri din Tg. Jiu, plus garanția de 15.000. În ”sferturi”, Energia dă, probabil, peste Le Mans, din Franța.”Avem avantajul că vom juca, în calitate de câștigătoare de grupă, două meciuri acasă”, explică oficialul.

Minerii: ”Nu mai dați bani către baschet!”

La Tg. Jiu e liniște financiară, însă sunt ceva probleme de altă natură. Recent, minerii au protestat în stradă, contra Complexului Energetic Oltenia (CEO), cerând să nu se mai ”arunce bani către baschet și la fotbal”. ”CEO e unul dintre principalii finanțatori, dar nu pot comenta eu astfel de probleme”, spune Cumpănașu.

În concluzie, care e secretul Energiei? ”A cântărit foarte mult respectarea cuvântului dat. Nu am promis contracte mari, dar le-am onorat până la ultimul cent”, afirmă Cumpănașu.

Eurochallenge, Top 16, Grupa I
1. Energia 9p
2. Brindisi 7p (+29)
3. Astana 7p (+9)
4. Aalstar 7p (-42)

Americanul vedetă!

Louis Darby este la a 6-lea sezon cu gruparea din orașul lui Brâncuși. Extrema a fost selectionată în ALL-Star Game 2011 și 2013. A mai jucat la Keravnos (Cipru), Al Wahda (Siria), Carlsbad (USA). În România a evoluat și pentru BCM U Piteşti. Louis e considerat cel mai spectaculos baschetbalist din Liga Națională. A câştigat concursul de slam dunk, din 2011, la Sibiu. Întrebat dacă nu cumva i s-a propus naturalizarea, în condițiile în care baschetul românesc duce lipsă de jucători de valoare pe pozițiile 1 și 2, președintele gorjenilor, Dan Cumpănașu, a spus: ”Nu se pune problema. Ei sunt atașați de țara lor natală. Noi am avut noroc de americani serioși, deși și Darby a mai vrut ”să fugă” la condiții financiare mai bune”.

Urmărește-ne pe Google News