Încurajată de peste 1.000 de fani, CVM Tomis a pornit poticnit şi a pierdut primul set, dar a revenit spectaculos, 2-1. Accidentarea gravă a coordonatorului Juan Carlos Blanco, petrecută în setul secund, nu a putut fi remontată de ”marinari”, care au cedat la final: 2-3. De la sală, internaţionalul venezuelean a plecat direct la spital, unde, după ce a fost consultat de doctori, a aflat că a suferit o fractură de metacarpiene la mâna dreaptă.

Fetele de pe Litoral au câştigat

La feminin, CV 2004 Tomis a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia turcă Galatasaray Istanbul, în prima manşă a semifinalelor Cupei CEV. Scorul pe seturi a fost 25-23, 25-23, 25-21. „Suntem foarte fericite, am muncit un an de zile pentru acest lucru şi s-au văzut roadele”, a declarat jucătoarea Diana Neaga. Returul are loc duminică, la Istanbul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News