S-a repetat gestul lui Gică Hagi, care a renunţat la banca tehnică a Stelei în luna septembrie a anului trecut, după ce a fost făcut praf de patronul Gigi Becali. Nici actualul tehnician, Marius Lăcătuş, nu a mai rezistat şi a demisionat ieri dimineaţă! Latifundiarul, care a părăsit nervos loja oficială, la 3-4 cu Lyon, i-a adus o ploaie de reproşuri, l-a călcat în picioare, l-a făcut pilaf! Aveţi mai jos cele mai dure declaraţii ale lui Gigi.

«Şi Gică Hagi câştiga meciul ăsta!»

“Antrenorul e principalul vinovat. Cum a fost vinovat Piţurcă cu Franţa, aşa e şi Lăcătuş acum. Dacă eu eram antrenor şi aveam 2-0 şi 3-2 la pauză, nu mă putea bate nimeni, nici Real Madrid, puneam pădure de jucători la mine în careu. Ce-a jucat Steaua? Nimic! Avem jucători, dar nu avem antrenor!”.

“Cum e posibil ca la 2-0 să mai ai doar patru jucători în apărare? Îl trag şi pe Arthuro, îi bag pe toţi în careul meu, le zic să nu mai depăşească centrul terenului. Toată echipa în jumătatea noastră. Nu mai iei cinci goluri!”.

“Am înţeles, nu te retragi la 2-0, de ce nu o faci la 3-2? Dacă vezi că nu poţi, atunci ce faci? Te aperi! Dar Lăcătuş n-a vrut acest lucru. După ce am dat trei goluri cu noroc de la Dumnezeu, nu ştiu ce a fost în mintea lui. Ce voia el, să batem cu 5-0?!”.

Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui
Recomandări
Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui

“Semedo şi Arthuro trebuiau să iasă la pauză. Ce să facă Semedo, să se facă titirez? Arthuro a dat din greşeală gol, dacă dădea bine, dădea pasă la portar. Păi ce putea să facă Arthuro, că a dat cu capul în pământ şi a intrat în poartă! Brazilianul e fotomodel, nu fotbalist! E ruşinos!”. “

I-am spus, la antrenamentul dinaintea meciului, ce să facă dacă suntem în avantaj, dar nu m-a ascultat. Parcă vorbeam cu pereţii! Astea sunt lucruri de mari antrenori. Cine este antrenor mare nu păţeşte aşa ceva. Le-am făcut pe plac francezilor. E ruşinos. Mor de ciudă!”.

“După meciul ăsta, am priceput că am cheltuit o grămadă de bani pe un lot de 30 de inşi, dar, de fapt, am mai pierdut un an! Nu mai sper nimic! Să facă ce vrea, eu nu-l dau afară! Lasă-l naibii!”

“Eu nu îl dau afară pe Marius, repet, dar pleacă el singur! Nici Hagi n-ar fi pierdut acest meci, nici un antrenor din lume nu l-ar fi pierdut. Problema mea acum e în campionat, poate pierdem şi locul doi”.

“Dacă făceam 3-3, era bine. Aşa? Dacă avea CFR 2- 0, păi pierdeau ei vreodată meciul ăsta? Mă bazez că Marius e om cu demnitate, nu ţine de scaun… Ce-am văzut eu cu Lyon n-am văzut nicicând! Tremuram de frică la 2-0”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
FANATIK.RO
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI