Marius Lacatus, noul antrenor al echipei FC Brasov, va fi pus intr-o situatie dificila la primul antrenament, programat la 1 iulie.
Lacatus va fi nevoit sa decida daca sase fotbalisti vor continua sa evolueze imbracati in tricoul „galben-negru”. Cristi Vasc, Iuliu Andrasi, Aurel Ghindaru, Octavian Cocan, Nicolae Iorga si Marius Benciu au contractele scandente in aceasta vara. Cu toate ca a trecut aproape o luna de la terminarea sezonului, nici unul nu a fost chemat de conducerea administrativa la noi negocieri. „Ne-au spus sa mergem la club la trei zile dupa jocul cu Dinamo, pentru a ridica niste bani si a purta noi discutii. Noi ne-am dus, dar n-am gasit pe nimeni acolo. Am jucat pentru FC Brasov in ultimii ani si normal ca as vrea sa raman aici. Dar nimeni nu mi-a zis nimic”, a declarat, sub protectia anonimatului, un „stegar” aflat in vacanta pe litoral.
Conducerea clubului spune ca singurul care va stabili viitorul fotbalistilor este Marius Lacatus. „Fiara” va fi in dificultate, deoarece Vasc, A. Ghindaru, I. Andrasi si Cocan au evoluat la FC Brasov in ultimii cinci ani – atat in Divizia B, cat si in Cupa UEFA – si sunt printre cei mai iubiti fotbalisti de sub Tampa.