„Speram să avem un debut cu dreptul în Liga I. Prima repriză a fost una modestă. În repriza a doua am avut 3-4 ocazii foarte mari. Din păcate nu am reuşit să înscriem. Am fost temători, prea respectuoşi cu adversarii.
Nu trebuie să ne gândim la Wesley ca la un salvator. Nu va alerga cu mingea de la poartă ca apoi să marcheze. Va avea nevoie şi de sprijinul colegilor. Nu cred că şi-a pierdut din calităţile pe care le avea”, a declarat Marius Lăcătuş la finalul meciului CSMS Iaşi – Viitorul, scor 0-0.