Înlocuit cu ”Dulăul”?
După înfrângerea ruşinoasă cu Chiajna, scor 0-1, George Copos a fost tentat să-l demită pe Răzvan Lucescu. Tehnicianul a scăpat ca prin urechile acului, asta după ce şi Dinamo a pierdut meciul cu Sportul Studenţesc, 24 de ore mai târziu. Ca şi-n cazul omologului său ”roş-alb”, lui Răzvan Lucescu i s-a cerut ”demisia” după meciul cu Chiajna. Mai mult, rapidiştii i-au scandat numele lui Marius Şumudică. Copos spune totuşi că este de partea lui Răzvan şi că nu se pune problema ca acesta să fie îndepărtat. Ce-i drept, numele lui Viorel Hizo este din ce în ce mai pronunţat de George Copos.
”Munti”, în contre cu preşedintele
Eşecul cu Chiajna, remiza cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, dar mai ales eliminarea din Cupă l-au exasperat pe Dorinel Munteanu! Mai mult, antrenorul acuză presiunea venită din partea conducerii: ”Nu vreau să intru în polemică, domnul preşedinte Marius Stan are părerea lui, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu şi eu de acord. M-a dezamăgit atitudinea suporterilor. S-au obişnuit numai cu performanţele, ar trebui să fie alături şi la greu, nu să înjure jucătorii”, a tunat ”Munti”.
Pe Vivi îl paşte demisia
Petrolul continuă să se afundă în subsolul clasamentului. Două înfrângeri plus o remiză au stricat atmosfera de la echipă, iar pe Vivi Răchită îl paşte demisia. Etapa viitoare, ”lupii galbeni” vor întâlni Concordia Chiajna, echipă care a învins până acum pe Oţelul Galaţi şi pe Rapid. Odată cu ridicarea suspendării de patru meciuri fără spectatori, tehnicianul de pe banca ploieştenilor se aşteaptă să fie luat în colimatoriu de fani.