Lacrimile Gabrielei…

…au fost atat de amare duminica seara pentru ca si noi si ea am priceput ca imposibilul a devenit posibil. Am vazut momentul in care a iesit la iveala omenescul din ea, cand puterile au parasit-o nu fara lupta, cand si-a asumat cu demnitate infrangerea. Prin Gabi, ani de zile am palpat idealul, am cunoscut extazul, bucuria triumfului. Am fost mandri ca suntem romani, pentru ca, uneori, sa fii roman inseamna sa fii cel mai bun din lume. I-am vazut chipul: era tot numai munca si durere si deznadejde, scaldat in lacrimile neputintei.
A fost seara in care Szabo a ratat iar singurul titlu ce-i lipsea din palmares, dar a fost seara ei si a noastra. Ne-a dat emotii – ce stare minunata, la cate discipline sportive o mai savuram? I-am tinut strans pumnii, ne-am ros unghiile, am crezut in ea, i-am inteles dezamagirea. Ce disparitate cat o prapastie intre asteptari si realizari: Gabi a fost infranta atunci cand nimeni nu concepea asa ceva, atunci cand se parea ca va alerga in cel mai usor concurs din ultimii ani.
Multi se grabesc sa spuna ca au privit in direct apusul unui mit, uitand ca miturile au radacini in uman. Orice esec, cat de dureros ar fi el, poate fi inceputul unui alt sir de succese. Orice calatorie, oricat de lunga, orice cursa, oricat de epuizanta, orice disputa, oricat de pervertita, incep cu primul pas. Capul sus, Gabi. Tu l-ai facut deja in inimile noastre. O sa vezi ca ai sa castigi iar, trebuie doar sa te bati.

Urmărește-ne pe Google News