Asta cu toate că, în prezent este antrenor la echipele de copii de la CSA Steaua, gruparea din Liga a 4-a aflată în litigiu cu patronul FCSB, Gigi Becali.
”Mă doare când văd că FCSB nu reușește să se apropie de primul loc. Suntem noi acum în tabere diferite, dar tot cu ei merg! A rămas în sufletul meu”, a declarat, pentru Libertatea, Lajos Sătmăreanu.
Acesta a adăugat: ”Am jucat zece ani la Steaua, sângele apă nu se face. Sincer, mi-ar părea rău să aud și că Dinamo, rivala noastră tradițională, ar retrograda. Ar fi ciudat ca în Liga 1 să nu mai fie Dinamo. Noi, jucătorii de la Steaua și de la Dinamo, eram adversari doar pe teren, în afara lui ne-am respectat”.
Component de bază al echipei naționale care juca la Cupa Mondială 1970 din Mexic cu Anglia, Cehoslovacia și Brazilia, Sătmăreanu are încredere că noua generație ar putea califica din nou România la un turneu final de CM.
”Nu știu când ne vom califica din nou la o Cupă Mondială. Poate generația viitoare, adică băieții aceștia de la naționala de tineret. E o echipă care promite, am încredere în ea. Din păcate, majoritatea băieților provin de la Academia lui Hagi. Ne-ar trebui mai multe astfel de academii pentru a reveni în lumea bună a fotbalului”, spune Sătmăreanu.
Cel care va sărbători vârsta ”rotundă” de 75 de ani în club, după antrenamentul de joi, alături de colegii săi antrenori la CSA Steaua. ”Voi da o masă colegilor de la CSA Steaua după antrenament. O gustare și o vorbă-două, pentru că vârsta o fi ea ”rotundă”, dar e cam plină!”, a conchis, cu umor, omul care a ținut piept la CM 1970 lui Pele sau lui Bobby Moore.