Cu banderolele negre fluturând în vânt, omagiu adus minerilor dispăruţi la Petrila, tricolorii au intrat pe stadionul Dinamo în uralele a 200 de spectatori, adică 10% din audienţă. Din cei 200, măcar 20 ar merita medalii, pentru că să fii bolnav, să fii internat la Urgenţă şi să stai pe balcon, în frig, ca să vezi România-Georgia, e echivalent, în zilele noastre, cu ceea ce a făcut Ecaterina Teodoroiu pe front şi-n cărţile de istorie. Prima repriză putea să se dispute şi în metrou, pentru că Tamaş şi Rădoi, fibrele aparent tari ale unei naţionale moi, s-au dovedit pasageri fără bilet la o fază sancţionată cum se cuvine de ferocele Martsvaladze. Nici un şoc în iarbă, nici unul în tribune, continuăm să aruncăm petarde, gen Marica, într-un careu georgian învăţat cu bombele. Pâş-pâş, să nu deranjăm somnul naţionalei, ne târâm până-n pauză şi cu greu ajungem la vestiare. Dormim pe noi, bătrâneşte, răpuşi de iarna unor calificări tot mai îndepărtate.

Am înscris de două ori după o grea suferinţă

La reluare, Piţi mută şmechereşte, pac-pac, aşa că întoarcem armele şi tăvălim Georgia ca-n poveşti. Marica nimereşte în sfârşit poarta, la a şaptea încercare, Goian dă şi el să fugă, dar înscrie şi aproape că trezeşte galeria. La 2-1 dormim în continuare, dar acum visăm frumos, visăm că suntem tari, că suntem mari, că suntem România. Dimineaţa, când ne vom trezi în pat şi cu Mutu, şi cu Chivu, vom fi dezbrăcaţi în Piaţa Universităţii, va fi 28 martie şi Europa va râde de noi cu gura până la urechi. Nu de alta, dar spre deosebire de georgieni, băieţi buni cu toată lumea, sârbii nu ştiu de glumă. Plus că mai cunosc şi ceva fotbal.

P.S. Dacă ar privi un pic în perspectivă, federalii noştri ar trebui să returneze banii spectatorilor care s-au rătăcit aseară în Ştefan cel Mare. Ar ieşi foarte ieftin, la câtă lume a fost, iar scuzele pentru prestaţia naţionalei ar fi mai uşor de acceptat.

Ogăraru a ajuns la spital

În minutul 22, după un duel aerian cu un gruzin, George Ogăraru a aterizat greşit, pe glezna dreaptă, şi a rămas la pământ. Imediat, selecţionerul Victor Piţurcă a efectuat schimbarea, introducându-l pe clujeanul Panin, stelistul fiind scos pe targă şi transportat direct la spital.

«Fanii n-au spirit civic!»

Directorul general al FRF, Ionuoe Lupescu, s-a declarat foarte supărat de absenţa fanilor la partida de aseară, din Ştefan cel Mare: „Nu ştiu de ce nu au venit suporterii la meci. Măcar din spirit patriotic trebuiau să vină, pentru că toate încasările vor fi donate familiilor victimelor de la Petrila. Însă FRF va acoperi diferenţa de bani. Puteam să mergem în alt oraş, însă erau alte probleme, cu transportul. Fanii au dat dovadă de lipsă de spirit civic!”.

Într-un alt meci amical disputat ieri, Serbia, lidera grupei preliminare pentru CM 2010, viitoarea adversară a „tricolorilor”, a ridiculizat Bulgaria, la Belgrad, scor 6-1.

Urmărește-ne pe Google News