Jocul Sloveniei se aseamănă cu cel al Estoniei, primul adversar al României în preliminariile Mondialului brazilian: de aceea şi-a dorit Victor Piţurcă amicalul de ieri. Dacă selecţionerul României chiar are dreptate, e cazul să ne facem griji pentru meciul din 7 septembrie.
Nu de altceva, dar slovenii ne-au pus mari probleme. În prima repriză a partidei de la Ljubljana, tricolorii au jucat de parcă atunci se văzuseră pentru întâia oară. Gafe peste gafe în  centrul apărării, găuri destul de mari în linia mediană şi neputinţă ofensivă. Gazdele au lovit mingea cu capul dintre fundaşii centrali ai lui Piţurcă când şi cum au vrut. De altfel, aşa a reuşit să deschidă scorul Cesar. Golul încasat rapid nu ne-a deranjat prea tare, altfel nu se explică de ce tot slovenii au fost mai insistenţi, ratând alte câteva bune ocazii.
Defensiva a fost strecurătoare
Apărarea României s-a transformat în strecurătoare după pauză, când Chiricheş a comis un penalty şi a pus la dispoziţia adversarilor, în colaborare cu Tamaş, adevărate bulevarde spre poarta lui Lobonţ. De mişcat, am mişcat ceva doar în atac, unde momentul de inspiraţie al lui Papp, lovitura de pedeapsă obţinută de Tănase şi transformată de Torje şi instinctul de golgheter al lui Grozav ne-au scutit de un scor umilitor şi nimic mai mult.
Şi adversarii au dezamăgit
Nici adversarii pe care România îi va întâlni în preliminariile Mondialului din 2014 nu a rupt gura târgului în partidele de verificare de ieri. Olanda a fost învinsă de Belgia (2-4), Turcia a cedat în Austria (0-2), iar Ungaria a remizat cu Israel (1-1). Doar Estonia a învins, 1-0 cu Polonia, gol Vasiliev (90+1).
Sursă foto: GSP.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI