Larisa Iordache susţine că are probleme de sănătate care o împiedică să-și desfășoare activitatea de polițistă.

„Am niște probleme la tendonul ahilian de la piciorul stâng. Momentan, nu am intrat în concediu medical, voi vedea dacă am să o fac”, a declarat Larisa Iordache, potrivit Click, preluat de Gazeta Sporturilor.

„Nu am fugit de responsabilitate, îmi văd de sănătate. Nu era treaba mea să stau în stradă”, a mai spus gimnasta în vârstă de 23 de ani, legitimată la Dinamo.

Larisa Iordache a fost pusă într-o postură deloc familiară. Pe 9 aprilie, în contextul lipsei de personal din Poliția Română, sportiva legitimată la CS Dinamo, club aflat în subordinea MAI, a fost însărcinată să îmbrace costumul de polițist și să iasă pe stradă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News