Sport Acasa | Sport

Larvik – CSM București 35-33. Joc modest al campioanei Europei, dar și locul 4 duce în ”sferturi”. Se vede Vardar!

Actualizat pe 25 feb. 2017, 20:17
Comentează

Larvik – CSM București (azi, ora 18.00). Finala pentru locul doi în grupa 2 principală din Liga Campionilor se dispută în Norvegia. Româncele au cedat și vor merge, probabil, în sferturi, de pe locul 4.

CSM București, deținătoarea trofeului, a fost învinsă de formația norvegiană Larvik cu scorul de 35-33 (18-18), sâmbătă seara, în deplasare, în Grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor la handbal feminin.

CSM București a început foarte bine meciul și a condus cu 2-0 (min. 2) și 4-1 (5), apoi s-a desprins la 10-6 (14), dar gazdele au marcat de trei ori la rând și s-au apropiat la o lungime pe tabela de marcaj, 10-9 (17). Larvik a reușit să conducă în premieră în min. 28, cu 17-16, dar la pauză scorul a fost egal, 18-18.

Debutul reprizei secunde a fost catastrofal pentru CSMB, care s-a văzut condusă cu 22-18 (34). În min. 41, diferența de pe tabelă era minimă, 24-23 pentru Larvik, care a tranșat soarta meciului în decurs de câteva minute, desprinzându-se decisiv, la 30-24 (48). CSMB a reușit să apropie din nou la un singur gol, 34-33 (58), dar scandinavele s-au impus în cele din urmă cu 35-33.

Pentru campioana Europei au marcat Carmen Martin 8 goluri, Isabelle Gullden 7, Linnea Torstensson 5, Gnonsiane Niombla 4, Camille Ayglon Saurina 4, Anastasia Lobaci 2, Majda Mehmedovic 1, Iulia Curea 1, Aurelia Brădeanu 1.

Golurile echipei norvegiene au fost reușite de Amanda Kurtovic 8, Thea Mork 7, Marit Frafjord 7, Gro Hammerseng-Edin 5, Linn-Kristin Koren Riegelhuth 3, Tine Stange 2, Kristine Breistol 2, Karoline Breivang 1.

Meciul s-a desfășurat în fața a 2.277 spectatori și a fost arbitrat de croații Dalibor Jurinovic și Marko Mrvica, delegat EHF fiind sârboaica Tatjana Medved.

În clasament, pe primul loc Gyori Audi ETO KC, 11 puncte (7 jocuri), urmată de Larvik, 10 puncte (8 j), FC Midtjylland, 8 p (7 j), CSM București, 7 p (8 j), RK Krim Mercator, 6 p (7 j), Team Esbjerg, 2 p (7 j).

CSMB va juca următoarea partidă pe 2 martie, acasă, cu RK Krim Mercator Ljubljana.
––-

Larvik – CSM București 35-33 (18-18)

Final de meci.

Avem șansa egalării, Niombla pasează greșit și Hammerseng face 35-33 pe contraatac!

30-26 (50). 31-29 (52). 34-30 (55), 34-33 (58).

29-24, cea mai mare diferență (47).

Min. 44: 27-24.

În prima repriză au marcat: KURTOVIC Amanda (5), FRAFJORD Marit Malm (4), MØRK Thea (4), KOREN RIEGELHUTH Linn-Kristin (3), STANGE Tine (2) / AYGLON SAURINA Camille (4), TORSTENSSON Linnea (4), MARTIN BERENGUER Carmen (4), GULLDÉN Isabelle (3), CUREA Iulia Vasilica (1), BRĂDEANU Aurelia (1), LOBACH Anastasiya (1).

Min. 27: Lavrik conduce prima dată, 17-16. Brădeanu a egalat repede de la 17 metri, 17-17.

Min. 25: Grubisic are o superparadă și scorul continuă să fie egal pe finalul reprizei, 15-15.

Min. 24: Larvik – CSM 15-15. Kurtovic egalează de la 7 metri și duelul este în continuare extrem de echilibrat.

Min. 18: time-out, CSM. Jucătoarele au intervenit peste indicațiile date de antrenorul Roșca, ce încerca să se facă înțeles cu o tablă magnetică în mână.

Min. 18: Norvegiencele au revenit spectaculos, la 11-11, de la 6-10.

Min. 14: Larvik – CSM 6-10. Martin înscrie din nou, iar campioana Europei se distanțează la 4 goluri.

Min. 13: time-out, Larvik

Min. 12: Larvik – CSM 5-8. Torstensson înscrie superb, la colțul scurt, iar CSM are iar un avantaj de 3 goluri.

Min. 10: Larvik – CSM 4-6. Martin punctează și ea de la 7 metri, iar CSM continuă să fie în avantaj, fiind echipa mai bună în prima parte a jocului.

Min. 6: Larvik – CSM 1-4. Gullden înscrie de la 7 metri, iar CSM are un avantaj de 3 goluri după primele 6 minute.

Min. 2: Larvik – CSM 0-2. Debut foarte bun pentru Torstensson, care înscrie primele două goluri ale campioanei României.

Min. 1: A început meciul.

CSM Bucureşti vrea revanşa cu Larvik, după remiza din tur. Meciul din grupa principală 2 a Ligii Campionilor se joacă sâmbătă, de la ora 18:00.

Cu o victorie cu Larvik, CSM va trece cel puţin pe locul trei în grupa principală.

”Trebuie să ne concentrăm pe atac şi pe repliere, pentru că dacă avem un atac bun, nu pot ţine pasul cu noi. Aceasta e cheia pentru a câştiga”, a declarat Isabelle Gullden pentru Dolce Sport.

”Cred că în primul meci au fost surprinse să vadă la ce nivel suntem. Dar cred că nu vor mai putea fi surprinse de această dată, vor fi, probabil, mult mai pregătite”, a spus antrenorul lui Larvik, Tor Odvar Moen.

Campioana Europei poate face un pas imens spre locul 2, dacă va câștiga azi în Norvegia. Orice alt rezultat trimite CSM-ul spre locul 4 la finalul meciurilor din grupă. Dacă va termina pe 4, CSM va întâlni în meciurile eliminatorii pentru accederea în Final Four pe Vardar, echipa momentului, singura formație care nu a cunoscut înfrângerea în actuala ediție.

Pentru a asigura liniștea echipei, conducerea CSM-ului a anunțat în această săptămână mai multe prelungiri ale contractelor de joc. Astfel, Jelena Grubisici, Gnosianne Niombla, Camille Ayglon, Line Jorgensen vor fi în continuare ”tigroaice”.

CLASAMENT GRUPA 2

1. ETO Audi Gyor 7 5 1 1 212-170 11
2. FC Midtylland 7 4 0 3 178-170 8
3. Larvik HK 8 4 2 2 226-221 10
4. CSM BUCUREȘTI 8 3 1 4 212-215 7
5. Krim Ljubljana 7 3 0 4 174-201 6
6. Team Esbjerg 7 1 0 6 187-216 2

* primele patru clasate se califică în „sferturi”

Program

  • Larvik-CSM București, azi, 18:00
  • Krim Ljubljana-Gyor, azi, ora 20:15
  • Team Esbjerg-Midtjylland, duminică, 17:50

Urmărește-ne pe Google News