Cu o etapă înainte de finalul turului din campionatul regular, mijlocașul de la FC Botoșani, 30 de ani, este, cu șase reușite, cel mai bun marcator al Ligii 1. Buș împarte supremația în această ierarhie cu un vîrf de careu, Alex Tudorie.

Cum sunt antrenamentele lui Costel Enache?Noi suntem tot cu presingul, stăm bine fizic și plecăm bine pe contraatac. Cu Enache nu sunt ușoare antrenamentele, dar scurte și extrem de intense. Cam 60-70 de minute o sesiune, toate monitorizate cu GPS. Un mod diferit față de cum eram obișnuiți. Costel Enache muncește enorm, învață permanent, vorbește cu noi, ne explică ce trebuie să facem la fiecare meci. Însă, ca să fiu sincer, pentru mine cel mai important a fost faptul că m-am căsătorit în vară. Sunt fericit pe plan personal”, a spus Buș, într-un interviu pentru cjsport.ro.

Buș a fost descoperit de Gică Hagi, care l-a luat din liga secundă, de la ”U” Cluj, și l-a dus la Poli Timișoara, în 2006. ”N-am apucat să debutez, pentru că la scurt timp după venirea mea a părăsit echipa… A fost o revedere frumoasă. A venit dânsul la mine înainte de meci. Eu stăteam cu spatele când a trecut pe lângă mine și nu l-am văzut. Un mare domn și un om de nota 10. Așa face mereu când ne intersectăm. Era zâmbitor, deși ne aflam înaintea meciului, când dânsul are multe pe cap. M-a felicitat, mi-a spus că se bucură pentru mine. Nu voi uita niciodată că domnul Hagi a crezut în mine când eram doar un puști”. Botoșani a învins Viitorul, în runda trecută.

Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin
Recomandări
Strategia de rumeguș a „lumii ruse”. Câteva observații pe marginea viziunii geopolitice promovate la Kremlin

Două trofee a câștigat Laurențiu Buș în carieră, campionatul și Supercupa României cu Oțelul Galați, ambele în 2010/2011.

Rezultate BAC toamnă 2024. Notele, publicate pe edu.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Știrileprotv.ro
Ministerul Apărării Naționale convoacă rezerviștii din două județe, ”în vederea desfăşurării unor activităţi specifice”
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
FANATIK.RO
Orașul plutitor din Europa care atrage turiștii ca un magnet. Construcția lui a necesitat un efort supraomenesc
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
GSP.RO
Gigi Becali, măsură radicală după meciul pierdut de FCSB la Sibiu: „Ştii ce o să fac de acum? O să încep să fac așa!”
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
FANATIK.RO
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pentru septembrie. Când încep să vină ploile și să scadă temperaturile în București
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Unica.ro
Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Observatornews.ro
Pensionar, revoltat de cât a primit după recalculare. "Nopţi pierdute, fără sâmbete, fără duminici"
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI