Gabi Iancu a refuzat oferta lui Al Dhafra, care ar fi plătit Stelei 700.000 de euro pentru mijlocaş. Iancu, care are un salariu la Steaua de aproape 100.000 de euro, ar fi câştigat de cinci ori mai mult la echipa de pe locul 8 din Emiratele Arabe Unite. Laurenţiu Reghecampf, fostul său antrenor din Ghencea, a dezvăluit ce trebuie să facă mijlocaşul pentru a se impune la Steaua.

„Iancu trebuie să se concentreze şi să muncească mai mult. Pentru a deveni titular la Steaua, trebuie să dovedească. E un jucător foarte bun şi cred că va face performanţă indiferent de echipa unde va juca. Tot ce trebuie să facă este să fie liniştit şi concentrat. Sunt sigur că va fi titular în momentul când se va maturiza. Îl ajută şi psihicul, este un băiat inteligent, nu cred că se va pierde”, a declarat Reghecampf la Dolce Sport.

Urmărește-ne pe Google News