ACTUALIZARE 2 iulie. Știrea dimineții în sportul mondial: LeBron James, 33 de ani, a semnat un contract pe patru ani cu Los Angeles Lakers, urmând să încaseze suma de 154 de milioane de dolari. Mutarea a devenit oficială în urma unui comunicat remis de grupul Klutch Sports.
Cel care a reușit spectaculoasa mutare, cea de a-l convinge pe James, a fost Magic Johnson, oficial al LA, care și-a jurat că o va scoate din anonimat pe Lakers, în această vară.
Este a doua plecare a ”Regelui” de la Cleveland Cavaliers, vicecampioana din sezonul trecut. ”Va fi rege la Hollywood”, scriu agențiile de presă străine despre mutarea verii în sportul mondial.
Va fi prima oară când LeBron va juca în Conferința de Vest, după ce, în trecut, a mai fost legitimat tot în Est, la Miami Heat, cu care a fost, de asemenea, campion.
James se va duela direct cu Golden State Warriors, trupă californiană, din Oakland, în fața căreia a cedat 3 din ultimele 4 finale NBA.
Un fotomontaj circulă deja pe rețelele sociale, cu James purtând tricoul trupei californiene.
Lakers nu se oprește aici. Îi caută un ”locotenent” pe măsură lui James. L-a pierdut ”la mustață” Paul George (OKC), dar îl ”vânează” pe Kawhi Leonard (San Antonio Spurs) și i-a convins pe Kentavious Caldwell-Pope, pe Lance Stephenson și pe JaVale McGee să vină în Los Angeles.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Cel mai puternic jucător de tbaschet din lume și-a informat clubului, Cleveland Cavaliers, că nu va activa clauza de 35,6 milioane de dolari a contractului său. Iar de duminică dimineață, de la ora 7.00 (în România), va deveni liber să negocieze cu orice formație interesată de serviciile sale. Și nu sunt puține.
Potrivit Cleveland.com, James i-a informat pe oficialii de la Cavs că nu va folosi clauza amintită pentru sezonului 2018-2019 a contractului său.
Deja, lista cu formațiile care îl vor le cuprinde pe Lakers, Sixers, Rockets și pe Cavs. Și Boston Celtics se gândește la James. De la Lakers, James va negocia cu legendarul Magic Johnson. Dacă nu, trupa din Los Angeles în vrea, de la San Antonio Spurs, pe Kawhi Leonard, cerut și de Philadelphia.
A doua ”dezertare”?
Nu ar fi prima ”dezertare” a lui James de la trupa din Ohio. A plecat și în 2010, chiar cu scandal, când a ales Miami Heat, supărat că nu are colegi valoroși la Cavs alături de care să câștige titlul. A devenit campion în Florida, apoi, revenit la Cleveland, a triumfat în 2016. Astfel, ”fuga” de acum ar trebui să nu mai provoace o isterie în masă, ca acum 8 ani.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!