Ionuț Marian Stroe a terminat Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică în anul 2003. A obținut licența de Inginer IT. Între anii 2009 și 2013 a studiat Dreptul, iar în 2014 a obținut a doua diplomă de master în domeniul drepturilor omului.
ÎStroe și-a apărat unul dintre cei doi copii, pe Călin Ionuț, 9 ani acum, în 2018, într-un caz contra Academiei de Fotbal Gică Popescu.
Familia puștiului, legitimat azi la CS Universitatea Craiova, dorea să rezilieze contractul cu Academia.
Viitorul posibil ministru al Tineretului și Sportului a obținut dezlegarea copilului de Academia fostului internațional, invocând art. 20 / RSTJF /2016 /alin. 4 , lit . b.
Jucătorii în vârstă de până la 12 ani, care au fost legitimați prima dată la un club în urma cu mai puțin de un an, au dreptul să ceara (prin reprezentanții lor legali) încetarea legitimării la clubul respectiv și se pot legitima la un alt club în prima perioadă de transfer.
Rezoluția Asociației Județene de Fotbal Dolj, din 29.09.2018
”Da, la noi a fost prima legitimare! Îmi dați o veste neașteptată că Ionuț Stroe va fi noul ministru. Copilul dânsului a venit la noi, la 7 ani. Era portar, dacă țin bine minte. Era prea crud, ca să vorbesc eu de calitățile celui mic”, ne-a spus Paul Răducanu, manager la Academia de Fotbal Gică Popescu.
”Până la 12 ani nu era vorba de nici o legitimare, așa că părinții și-au dus copilul unde au crezut ei că e mai bine”, a mai spus Răducanu, care a completat că, după modificarea regulamentului, Academia din Craiova are acum copii la grupa de cinci ani.
Deocamdată, Călin Ionuț și ceilalți juniori de vârsta lui sunt la momentul de a se bucura de sport. Da, este portar, a rămas acolo și poate avea frumoase perspective. Cât despre tatăl lui, nu se poate pune problema că vom avea pile! Îi urăm baftă!
Dragoș Stavaru, directorul Centrului de Copii și Juniori de la CS Universitatea Craiova:
Între 2005 și 2007, Ionuț Marian Stroe a fost directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Dolj.
Libertatea a încercat să-l contacteze pe Ionuț Marian Stroe, însă acesta nu a răspuns.
Fără sa-l fi practicat la nivel de performanță, Stroe e pasionat de fotbal.
După meciul cu Norvegia, din preliminariile Euro 2020, Stroe a scris:
“Singurul regret după seara de azi este că nu am jucat în toate meciurile de calificare cu Alexandru Mitrita. e incredibil cum a fost practic interzis la națională de Contra, mai mult de 6 luni. Avem sau nu antrenor bun?”.
De asemenea, Ionuț Stroe joacă fotbal în timpul liber, fiind selectat în naționala Camerei Deputaților. Evoluează ca vârf de atac.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Stroe e suporter necondiționat al Universității Craiova.
Stroe e membru PNL din 2001, fiind și președinte al PNL Craiova, după care în perioada 2015-2016 a fost purtător de cuvânt al PNL.
AICI, CV-ul lui Ionuț Marian Stroe.